Logo Realitatea.md

Chinezii de la Huawei, suspectați că au furat secrete comerciale în SUA

21 Ianuarie 2019, 12:36 // Tech

Poziţia Statelor Unite faţă de Huawei este destul de clară, echipamentele telecom şi dispozitivele mobile produse de companie fiind în mare parte interzise pe teritoriul ţării. Se pare însă că această problemă nu este singura pe care producătorul chinez o are cu autorităţile din America, o nouă investigaţie a guvernului federal cercetând un caz în care Huawei a fost acuzat de spionaj industrial şi furtul de tehnologie de la o companie americană.

Foto simbol: androidauthority.net

În 2014, T-Mobile, un operator telecom subsidiar al Deutsche Telekom, a dat în judecată Huawei pentru furtul unei tehnologii referitoare la un dispozitiv care testa rezistenţa dispozitivelor mobile. Acest dispozitiv se numea Tappy şi era realizat bazat pe o tehnologie proprietară brevetată de T-Mobile pe teritoriul Statelor Unite. La momentul respectiv, T-Mobile a cerut despăgubiri în valoare de 500 de milioane de dolari, însă acest proces s-a terminat cu o „amendă” de 4,8 milioane de dolari în despăgubiri pe care Huawei a trebuit să le plătească către operatorul telecom.

Procesul a dezvăluit faptul că mai mulţi angajaţi Huawei şi T-Mobile au colaborat pentru a fura planurile pentru Tappy, un angajat Huawei fiind filmat în timp ce a dezmembrat o parte a echipamentului şi a plecat cu el într-o geantă de laptop, în timp ce angajaţi T-Mobile au oferit acces unor reprezentanţi Huawei pentru a realiza fotografii detaliate ale echipamentului. S-a dovedit astfel că Huawei dorea să realizeze un robot de test similar cu Tappy bazat pe aceste planuri.

Huawei susţine că nu a furat planurile pentru acest dispozitiv, întrucât acestea erau deja publice pe internet sub forma unor brevete şi clipuri video de pe YouTube. Totuşi, în urma acestui proces, T-Mobile a refuzat să mai colaboreze cu Huawei, întrucât furtul tehnologiei a dus la „un avantaj comercial care valorează sute de milioane de dolari”.

Acum, procurorii federali din SUA încep să investigheze acest caz ca unul penal şi nu civil, aşa cum a fost tratat în sala de judecată în 2017. Motivul este spionaj industrial în care o companie din China a furat tehnologie de la o companie americană. Această situaţie are loc la doar câteva zile după ce Ren Zhengfei, fondatorul companiei, a venit cu declaraţii în public pentru prima dată în ultimii patru ani, negând acuzaţiile de spionaj şi lăudând deciziile luate de preşedintele Statelor Unite, Donald Trump.

Sursa: go4it

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7985 0.0000%
USD USD 17.8856 0.0000%
RUB RUB 0.2723 0.0000%
RON RON 4.1887 0.0000%
UAH UAH 0.7156 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile