Logo Realitatea.md

Cinci dintr-o lovitură! Un magistrat şi patru angajaţi ai Judecătoriei Râșcani riscă până la 10 ani de închisoare

30 Octombrie 2015, 13:22 // Societate

Cinci angajaţi ai Judecătoriei sectorului Râşcani al capitalei, printre care un judecător, sunt cercetați penal pentru gestionarea frauduloasă a unor dosare civile prin intermediul programului automatizat de distribuire aleatorie şi fals în acte publice.  

Foto: azcapitoltimes.com

Procurorii au constatat că judecătorul, în complicitate cu angajaţi ai instanţei, inclusiv grefiere şi asistenţi, şi-a depăşit atribuţiile de serviciu și a pronunțat cu bună ştiinţă hotărâri şi încheieri împotriva legii.

Totul s-a întâmplat în perioada anilor 2012-2014, conform unei scheme prestabilite. Astfel, grupul înregistra fictiv în cancelaria Judecătoriei Râşcani cereri de chemare în judecată, aplicând ilegal ştampila, data şi numere de intrare false, care anterior erau deja aplicate pe cererile de chemare în judecată a dosarelor soluţionate de judecătorul respectiv.

Ulterior, după ce cererile de chemare în judecată obţineau un presupus aspect legal de înregistrare, magistratul, împreună cu complicii săi, efectuau un şir de imixtiuni neautorizate, manifestate prin: modificarea în programul integrat de gestionare a dosarelor a informaţiilor despre părţi şi esenţa acţiunii înregistrate; nimicirea fişelor manuale a primelor cauze înregistrate şi dosarelor iniţial înregistrate; întocmirea unor noi fişe de evidenţă a dosarelor neautorizate şi propriu-zis a dosarelor false; atribuirea acestor cauze a numărului cauzelor civile iniţiale, în scopul evitării repartizării aleatorii şi examinării de facto a acestora.

Scopul urmărit era de a falsifica unele procese civile, fără ca acestea să fie înregistrate şi repartizate de programul de distribuire aleatorie a dosarelor.

Amintim că, în decembrie 2014, procurorii anticorupţie şi ofițerii Centrului Național Anticorupție au desfăşurat o amplă operaţiune în acest caz, în cadrul căreia au efectuat percheziţii la domiciliile persoanelor vizate şi în automobilele acestora, ridicări de acte și alte măsuri procesuale, soldate cu depistarea unor probe relevante pentru urmărirea penală.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecții riscă pedepse de până la 10 ani de închisoare. 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3507 0.4897%
USD USD 17.4143 -0.2926%
RUB RUB 0.2721 0.1104%
RON RON 4.0695 0.4864%
UAH UAH 0.7026 -0.1137%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile