Logo Realitatea.md

Cod ROŞU de inundaţii în România! Localitățile pe care trebuie să le eviți dacă mergi în țara vecină

17 Mai 2019, 10:05 // Actualitate

Hidrologii români au instituit cod roşu de inundaţii pe cursul superior al râului Dipşa, judeţul Bistriţa-Năsăud. Potrivit hidrologilor, în urma ploilor puternice din ultimele ore se vor produce în continuare creşteri importante de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de pericol pe cursul superior al râului Dipşa, afluent al râului Şieu, judeţul Bistriţa-Năsăud. Avertizarea cod roşu este în vigoare vineri de la ora 9.00 până la ora 15.00.

Totodată, până la ora 12.00 râurile din bazinul hidrografic Şieu-bazin superior, judeţul Bistriţa-Năsăud, sunt sub cod portocaliu de inundaţii.

Un număr de 22 localităţi din şase judeţe ale ţării, respectiv Bistriţa-Năsăud, Gorj, Hunedoara, Maramureş, Mureş şi Teleorman, au fost afectate de inundaţiile din ultimele 24 de ore, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). 

Ploile abundente, scurgerile de pe versanţi şi viiturile rapide au produs efecte în judeţele Bistriţa-Năsăud, Gorj, Hunedoara, Maramureş, Mureş şi Teleorman, fiind afectate 22 de localităţi.

Misiunile derulate au vizat evacuarea apei din 73 de subsoluri şi beciuri, 30 de gospodării, 17 case şi 4 obiective sociale. Nu au fost înregistrate victime în rândul cetăţenilor.

De asemenea, din cauza existenţei riscului de revărsare a râului Luţ, pentru protecţia populaţiei şi a locuinţelor din localitatea Voivodeni (MS), salvatorii şi autorităţile locale au acţionat pentru ridicarea unui dig de protecţie din saci de nisip.

În total, peste 3.200 de pompieri militari din zonele aflate sub avertizări au intervenit în sprijinul populaţiei.

La acest moment, nu sunt intervenţii în desfăşurare pentru înlăturarea efectelor hidrometeorologice, însă pompierii militari monitorizează situaţia.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5200 0.0000%
USD USD 17.6396 0.0000%
RUB RUB 0.2751 0.0000%
RON RON 4.1166 0.0000%
UAH UAH 0.7178 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile