Logo Realitatea.md

Universitățile, școlile și grădinițele se închid temporar, după cel de-al treilea caz confirmat de coronavirus

10 Martie 2020, 16:34 // Societate

Update: Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Corneliu Popovici, a venit mai târziu cu un ordin prin care a fost suspendat și procesul de studii în universitățile din republică. S-a mai interzis organizarea și desfășurarea manifestărilor sau întrunirilor în masă în instituțiile din țară, cu participarea unui număr mai mare de 50 de persoane, până la 1 aprilie 2020.

Știrea inițială: Ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a declarat în cadrul unui briefing de presă că din 11 martie vor fi sistate orele în școli, precum și activitatea grădinițelor. Anunțul vine în contextul în care au fost confirmate încă două cazuri de coronavirus în Republica Moldova, bilanțul ridicându-se la 3.

Foto simbol: deschide.md

Procesul educațional va fi sistat inclusiv și săptămâna viitoare.

„Sunt și eu mama. Am și eu doi copii. Vacanța nu presupune lăsarea copiilor fără supraveghere, nu trebuie să-i expunem unui risc și mai mare de infectare. Solicităm responsabilitatea părinților față de copii, monitorizarea lor, unde și cu cine se află”, a menționat ministra.

Măsura nu se referă și la universități, dar pe parcurs, în funcție de evoluția evenimentelor, ar putea fi examinată și posibilitatea sistării orelor de curs.

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, consideră că suspendarea instruirii în cadrul instituțiilor de învățământ preșcolar, gimnazial și liceal este necesară în condițiile în care pentru reducerea șanselor de infectare cu COVID-19 este recomandată evitarea locurilor aglomerate și supraaglomerate. Or, în instituțiile de învățământ în procesul de instruire sunt antrenați sute de copii și zeci de profesori, iar evitarea contactelor este dificilă sau aproape imposibilă. Deplasarea copiilor la școală și spre casă în transportul public de asemenea implică riscuri de contaminare.

Citeste tot despre: coronavirus, Moldova, școli închise
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5560 0.6283%
USD USD 17.3147 0.5079%
RUB RUB 0.2408 -1.6340%
RON RON 4.0429 0.5571%
UAH UAH 0.6401 1.0099%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile