Logo Realitatea.md

Combaterea corupției în sectorul privat. CNA și Consiliul Concurenței au lansat o platformă de cooperare

13 Decembrie 2018, 16:17 // Economie

Centrul Naţional Anticorupţie și Consiliul Concurenţei au lansat, în premieră, „Platforma de cooperare anticorupţie cu sectorul privat”, pentru a stabili o comunicare eficientă cu reprezentanţii mediului de afaceri, în vederea promovării principiilor de integritate şi onestitate.

Foto: competetion.md

Autorii iniţiativei şi-au propus să îmbunătăţească schimbul de experienţă şi a bunelor practici, dar şi să convingă exponenţii mediului privat să participe la acţiunile Consiliului Concurenţei și CNA de promovare a toleranţei zero față de fenomenul corupţiei.

„Lansarea acestei platforme de dialog şi cooperare cu agenţii economici va contribui la constituirea unui mediu economic sănătos, bazat pe pe integritate şi reguli ale economiei oneste şi loiale. Ne dorim o colaborare strânsă şi productivă cu toți cei ce reprezintă business-ul din Republica Moldova, pentru că succesul îl putem obţine doar împreună”, a menționat în discursul său preşedintele Consiliului Concurenţei, Marcel Răducan.

Directorul Centrului Naţional Anticorupţie Bogdan Zumbreanu şi-a exprimat satisfacţia pentru faptul că două instituţii ale statului, care interacţionează des cu mediul de afaceri, şi-au unit eforturile, au găsit timp şi dorinţă ca să facă un pas important pentru construirea unui dialog deschis şi sincer cu cei care pun umărul la creşterea economiei ţării noastre.

„Atât la CNA, cât şi la Consiliul Concurenţei, ajung semnale privind nemulţumirile unor oameni, care dezvoltă afaceri în Republica Moldova, nemulţumiri legate de diferite abuzuri din partea funcţionarilor publici. Fie că e vorba despre proceduri birocratice, fie că e concurenţă neloială sau estorcări de bani. Îmi doresc ca această întrunire să fie un început pentru o colaborare şi un dialog deschis dintre CNA şi sectorul privat. Noi vă îndemnăm să vorbiţi despre problemele pe care le întâmpinaţi, să găsim împreună soluții”, a spus Bogdan Zumbreanu.

La rândul lor, reprezentanții mediului de afaceri au prezentat politicile interne anticorupţie precum şi bunele practici privind implementarea rigorilor de integritate. Agenții economici au întervenit în discuții, împărtăşindu-şi propria experiență legată de acţiuni anticoncurenţiale şi de corupţie, întâmpinate în activitatea lor în cadrul interacţiunii cu autoritățile publice şi au adresat întrebari numeroase pe subiecte de interes. 

Lansarea platformei de cooperare anticorupţie cu sectorul privat este prima activitate comună din serie, desfăşurată de Centrul Naţional Anticorupţie şi Consiliul Concurenţei, ca rezultat al semnării, la data de 13 septembrie 2018, a Acordului de colaborare dintre părţi. Proiectul va continua cu activităţi comune de instruire şi sensibilizare, întruniri cu reprezentanţii mediului de afaceri, exerciţii de suport consultativ şi metodologic pentru elaborarea şi implementarea standardelor de integritate, identificarea şi analiza riscurilor de corupţie, protecţia avertizorilor de integritate și altele.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3655 -0.0057%
USD USD 17.3815 -0.0856%
RUB RUB 0.2729 0.3678%
RON RON 4.0681 -0.0933%
UAH UAH 0.6992 0.8219%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile