Logo Realitatea.md

Comisia Europeană anunţă că a încheiat pregătirile pentru eventualitatea unui Brexit fără acord

25 Martie 2019, 16:24 // În lume

Comisia Europeană a încheiat pregătirile pentru situaţia "din ce în ce mai probabilă" a unui Brexit fără acord, la 12 aprilie, a anunţat luni Bruxellesul într-un comunicat. Acest anunţ survine într-o săptămână crucială pentru prim-ministrul britanic Theresa May, după ce noul calendar decis între europeni şi Londra prevede, printre opţiuni, amânarea "divorţului" până la 12 aprilie, în locul datei de 29 martie.

Blocul comunitar a oferit Marii Britanii un termen de două săptămâni pentru a-şi rezolva blocajul politic, dar are îndoieli că această amânare va da rezultate. "Deşi scenariul unui "no-deal" nu este de dorit, UE este pregătită", a declarat un oficial european, referindu-se la planurile de contingenţă elaborate de UE.

În comunicat, Bruxellesul aminteşte că, în cazul unui divorţ fără acord, Marea Britanie "va deveni un stat terţ" şi nu va beneficia de o perioadă de tranziţie, aşa cum prevede acordul încheiat între Cei 27 şi premierul May, dar pe care parlamentul de la Londra l-a respins de două ori.

"Aceasta, evident, va crea perturbări semnificative pentru cetăţeni şi mediile de afaceri", subliniază executivul comunitar.

"Cetăţenii britanici nu vor mai fi cetăţeni ai Uniunii Europene" şi "vor fi supuşi unor controale suplimentare atunci când vor traversa frontierele Uniunii Europene", avertizează Comisia.

Notând că pregătirile în cazul unei retrageri "no-deal nu vor putea atenua consecinţele absenţei unui acord", Comisia aminteşte că acest plan vizează mai ales domeniile sensibile ale pescuitului, serviciilor financiare şi transporturilor aeriene.

Theresa May discuta luni dimineaţă cu miniştrii strategia sa pentru Brexit, la începutul unei săptămâni în care parlamentul britanic ar putea prelua controlul asupra procesului de retragere din UE.

În urma eşecului de a obţine sprijinul deputaţilor în favoarea acordului de divorţ negociat cu UE, Theresa May a fost constrânsă să le ceară liderilor Uniunii o amânare a datei de ieşire din UE, stabilită acum cel mai devreme la 12 aprilie, dată ce mai trebuie validată de parlament.

Aflată pe o poziţie considerabil slăbită, Theresa May ezită să supună pentru a treia oară la vot în parlament acordul cu UE. "Îl vom prezenta din nou atunci când vom fi siguri că avem" sprijinul necesar, a indicat ministrul pentru Brexit, Steve Barclay, duminică la BBC.

Tot duminică, Theresa May a reunit mai mulţi membri ai guvernului la reşedinţa sa de la Chequers pentru "lungi discuţii" dedicate mai ales acestui subiect, a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street.

La întâlnire au fost invitaţi şi mai mulţi susţinători influenţi ai Brexit-ului, printre care fostul ministru de externe Boris Johnson, şi Jacob Rees-Mogg, preşedintele European Research Group, grup de deputaţi promotori ai unui Brexit fără concesii.

Potrivit mai multor comentatori politici, unii dintre aceştia ar fi fost tentaţi să-şi negocieze sprijinul pentru acord în schimbul demisiei viitoare a Theresei May.

Liderii UE i-au oferit Theresei May opţiunea ca, în cazul validării acordului de către parlament, ieşirea să aibă loc ordonat, pe 22 mai.

Dacă acordul va fi respins, Londra va avea termen până la 12 aprilie să decidă organizarea de alegeri pentru Parlamentul European şi să solicite o nouă amânare. În caz contrar, Marea Britanie va ieşi din UE fără acord. 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.1353 -0.0953%
USD USD 17.8916 -0.0955%
RUB RUB 0.2797 -0.1071%
RON RON 4.2284 -0.0969%
UAH UAH 0.6665 -0.0899%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile