Logo Realitatea.md

Companiile locale sunt încurajate să participe la construcția și reabilitarea drumurilor naționale

17 August 2018, 16:48 // Economie

Ministerul Economiei și Infrastructurii încurajează companiile locale să participe la construcția și reabilitarea drumurilor naționale. Potrivit unui comunicat, partenerii externi au fost rugați să desfășoare traininguri în domeniu, ca agenții economici din RM să acumuleze experiență și să fie competitivi la capitolul calitatea lucrărilor.

Foto: mei.gov.md

„Vreau ca banii să rămână în țară. Vom acorda tot suportul necesar pentru realizarea acestor obiective”, a afirmat Chiril Gaburici, ministru al Economiei și Infrastructurii, la ședința cu reprezentanții Confederației Naționale a Patronatelor din Moldova (CNPM).

De asemenea, ministrul a menționat că se negociază contractele cu agenții economici, în funcție de prețurile pe care le oferă, credibilitatea pe care o au privind executarea lucrărilor de construcție și reabilitare a drumurilor în termenii stabiliți și respectarea standardelor de calitate.

„Negociem fiecare contract. Am învățat cum să negociem, care sunt condițiile optime pentru ca să avem prețuri bune și calitate în timpul stabilit. Avem contracte semnate încă în 2012, nerealizate, pe care le-am reziliat acum. Contractele semnate recent sunt fie realizate, fie în lucru. Vreau să soluționăm, în timpul cel mai apropiat și problemele din domeniul transportului. În prezent, analizăm Strategia de Dezvoltare a Transporturilor și să venim cu propuneri pentru îmbunătățirea situației din domeniu”, a accentuat ministrul Economiei și Infrastructurii.

În cadrul ședinței au fost discutate și alte subiecte ce țin de infrastructura calității, investiții, exportul produselor de origine animalieră, majorarea cotelor de export la zahăr pentru Turcia și China. Cu referire la necesitatea ajustării legii cu privire la Parteneriatul Public Privat (PPP), s-a propus instituirea unui control de audit intern pentru PPP.  În acest sens, s-a menționat că Agenția Proprietății Publice are un instrument de monitorizare a situației parteneriatelor publice private și agenților economici.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6987 0.0000%
USD USD 16.8093 0.0000%
RUB RUB 0.2538 0.0000%
RON RON 4.2341 0.0000%
UAH UAH 0.5991 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile