Logo Realitatea.md

Concert de muzică clasică pe podul plutitor de la Molovata. Călătorii n-au înțeles din prima ce se întâmplă

14 Septembrie 2019, 12:07 // Societate

Pasagerii podului plutitor de la Molovata au fost surprinși cu un concert de muzică clasică. Patru tineri au cântat la vioară, violă și violoncel cât a durat călătoria dintre cele două maluri ale Nistrului. Muzicienii au interpretat melodii din Bach și Mozart, dar și din repertoriile lui Michael Jackson sau Sting.

Călătorii, care n-au înțeles din prima ce se întâmplă, s-au bucurat să asculte muzică live.

Recitalul a fost susținut de Moldovan National Youth Orchestra, care astfel a anunțat lansarea unui proiect de proporții, finanțat de Uniunea Europeană, care va apropia cele două maluri ale Nistrului.

Această inițiativă neobișnuită de promovare prin intermediul muzicii live anunță un program foarte bogat, în cadrul căruia cultura și muzica vor apropia comunități diferite. Uniunea Europeană este foarte mândră să fie parte a acestei inițiative. Cum a spus Albert Camus – fără cultură şi fără relativa libertate pe care o implică, societatea, chiar dacă pare perfectă, nu este decât o junglă. De aceea, orice creație autentică este un dar către viitor”, afirmă Fabien Schaeffer, manager de proiect în cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.

În cadrul proiectului Music Connecting People, timp de 10 luni vor fi organizate 10 concerte, dintre care 9 se vor desfășura pe malul stâng al Nistrului. Ținând cont de faptul că muzicienii vor călători spre fiecare localitate și înapoi la Chișinău, este vorba de un turneu de aproape 2500 de kilometri. În acest turneu sunt implicați 100 de muzicieni de pe ambele maluri ale Nistrului, din UE, SUA, Ucraina și Rusia.

Muzica este cea mai bună cale de a apropia oamenii și cel mai bun instrument pentru a facilita comunicarea. Ne bucurăm că 9 din 10 concerte vor avea loc în stânga Nistrului”, spune directorul Moldovan National Youth Orchestra, Andriano Marian.

Proiectul Music Connecting People începe vineri cu un concert în aer liber la pensiunea Casa Karaman din satul Ternovka, situat în stânga Nistrului, în apropiere de Tiraspol.

La el urmează să participe patru muzicieni care vor interpreta atât muzică clasică, cât și muzică pop.

Citeste tot despre: concert, Molovata, podul plutitor
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3688 0.0935%
USD USD 17.3517 -0.3595%
RUB RUB 0.2723 0.0735%
RON RON 4.0700 0.0123%
UAH UAH 0.6937 -1.2667%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile