Logo Realitatea.md

Concluziile dezbaterilor publice ale reprezentanților spațiului mediatic: În țară nu există instrumente eficiente pentru monitorizarea şi combaterea pirateriei și a propagandei la TV (VIDEO)

26 Iulie 2016, 19:16 // Societate

În prezent, pirateria este foarte prezentă pe piaţa audiovizuală şi TV din Republica Moldova, iar în anumite instituţii TV aceasta atinge cota de chiar 100 %. În țară nu există instrumente eficiente pentru monitorizarea şi combaterea pirateriei, dar și a propagandei, iar businessul mediatic este grav afectat de conţinutul TV difuzat ilegal. Concluziile au fost enunțate în cadrul dezbaterilor publice „Provocările din spaţiul mediatic al Republicii Moldova – propaganda şi produsul autohton”.

Sergiu Sîrbu, deputatul și autorul proiectului de lege propus astăzi spre dezbatei a declarat că din cauza dimensiunii reduse a pieţei, deţinătorii de drepturi nu sunt motivaţi financiar să se implice direct în combaterea pirateriei. Introducerea amendamentelor privind sancţiunile va contribui esenţial la combaterea pirateriei.

„În timp ce posturile regionale şi cele de nişă respectă în general prevederile legale cu privire la producţia autohtonă, posturile mari îşi ignoră în totalitate obligaţiunile legale asumate, cu scopul de a evita cheltuielile de producţie şi investiţiile Acum doar 3 posturi TV majore respectă aceste reglementări: Moldova1, Publika TV, Jurnal TV”, a menționat Sîrbu.

Potrivit lui, proiectul legislativ prevede realizarea unui climat de afaceri curat şi transparent în domeniul media, eliminarea utilizării conţinutului de televiziune piratat, securizarea spaţiului informaţional autohton, dar și stimularea calitativă şi cantitativă a producţiei tv autohtone.

Totodată, Sîrbu a menționat că nu există nici un fel de mecanism de protecţie împotriva propagandei străine şi a manipulării în spaţiul informaţional autohton, în pofida faptului că Strategia securității naționale a RM aprobată în 2011 prevede ajustarea cadrului normativ în vederea protejării societății de eventuale tentative de dezinformare și/sau de informare manipulatorie din exterior.

„Contextul legislativ actual nu poate asigura protecţia împotriva propagandei şi a amestecului străin, inclusiv în în procesul electoral, fapt ce poate afecta direct suveranitatea națională. Astfel, se propune crearea unui spaţiu informaţional securizat prin permiterea retransmiterii doar a acelor programe informative, politice, militare şi analitice care provin din UE sau din acele ţări care au ratificat Convenţia Europeană a Televiziunii Transfrontaliere, inclusiv SUA, China şi Canada”, a accentuat autorul proiectului.

De asemenea, Sîrbu a precizat că scopul schimbărilor propuse este acela de a evita răspândirea mesajelor de propagandă care pot avea un impact negativ major asupra drepturilor omului, a securităţii statului şi asupra consolidării suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale. „Aceste mesaje pot fi găsite mai ales în emisiunile informative şi analitice retransmise din afara Moldovei. Însă, proiectul nu înseamnă interzicerea canalelor ruseşti de televiziune în Moldova. Restricțiile se vor aplica doar programele informative, analitice şi militare”, a punctat autorul proiectului.

Proiectul a stârnit controverse în rândul jurnaliștilor, unii susținând că aceasta va duce la închiderea mai multor posturi TV și facilitarea altora. 

„Indiferent de dezbaterile de azi, Comisia se va întruni și va propune spre aprobare în Parlament acest proiect. Această lege va duce la dezvoltarea doar a unei părți din televiziuni. Proiectul este unul cu prevederi neclare, care va duce
la monipolizarea unor televiziuni, iar pe alții îi va face să iasă de pe fața media. Recomandarea noastră este ca aceste două
proiecte de lege să fie scoase de pe rol și să se facă o Lege nouă pentru dezvoltarea televiziunilor”, a declarat directorul executiv al Asociației Presei Independente, Petru Macovei. 

La rândul său, directorul general al Realitatea TV, Dumitru Țira a menționat că ceea ce se va întâmpla după adoptarea acestei legi, este reașezarea piaței media și niciun post TV nu se va închide. 

„Ideea mi se pare mult mai simplă. Dacă vorbim în parametrii juridici, legat de emisiuni informativ-analitice și buletin de știri, avem situația din 2015 unde au fost sancționate posturile de TV retransmise. Ne vom trezi peste 2 luni, ca în campania electorală să avem ură, propagandă etc. Ceea ce se întâmplă azi în piață este un soi concurență neloială. În acești 25 de ani s-a mers cu jumătăți de măsură în adoptarea legislației. În mod normal, TV fiind în original, așa trebuie să intre în spațiul mediatic. Pentru că telespectatorii asta vor. De exemplu, CNN-ul niciodată nu o să accepte să mă bag cu un buletin de știri peste ei. Posturile TV nu sunt în stare să-și asume produs autohton, pentru că ei retransmit. Realitatea TV este pe piață de 2 ani, dar noi suntem în stare să facem un produs autohton, cu 50 de colegi, dintre care 30 se ocupă de conținut, restul - asistență”, a conchis Țira.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.4127 -0.5302%
USD USD 18.1955 0.0682%
RUB RUB 0.2829 0.4973%
RON RON 4.3173 -0.6764%
UAH UAH 0.6882 0.1601%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile