Logo Realitatea.md

Corneliu Furculiță, despre scandalul în care s-a pomenit familia și apropiații săi: Am devenit ținta multor atacuri calomnioase

10 Noiembrie 2020, 17:32 // Societate

Deputatul PSRM, Corneliu Furculiță, unchiul lui Sergiu Gorea, tânărul care ar fi cerut ajutor de la acesta, pentru al scoate „basma curată” dintr-un dosar penal, după ce a fost prins în stare de ebrietate la volanul mașinii, susține că atât el, cât și familia sa sunt ținta unor atacuri calomnioase și subiect al fake news-urilor. Reacția a venit abia astăzi, la o zi după publicarea investigației jurnalistice.

În actualul mandat de deputat am devenit ținta multor atacuri calomnioase și subiect al fake news-urilor de tot felul. Ca și politician, mi-am asumat să fiu criticat și atacat, inclusiv pe nedrept, cu lansarea diferitor invenții și fantezii. Regret că sunt implicați în aceste falsuri regizate și membri ai familiei mele”, a scris Furculiță pe pagina sa de Facebook.

Referitor la informațiile apărute ieri în presă, deputatul PSRM spune că lasă organele de drept să se ocupe de această cauză. „Despre falsul lansat ieri, las instituțiile de drept să-și facă meseria. Iar instituțiilor media, care l-au anunțat și l-au promovat din interes politic și electoral, le urez să fie mai creative în producerea de fake news-uri la comandă”, a mai adăugat Corneliu Furculiță.

Totodată, deputatul spune că a constatat că în ultimii ani a devenit politicianul vizat în cele mai multe sesizări la Procuratură. „Cineva a făcut pasiune în a lansa fake news-uri despre mine, după care repede să scrie și o țidulă la Procuratură. Am demonstrat că toate sunt invenții. Pentru ei contează fumul pe care-l produc. Admit că așa înțeleg unii lupta politică. Totuși, eu am un mesaj către oponenții mei politici: puteți genera zilnic fake-uri, minciuni pe bandă rulantă la adresa mea, dar lăsați familia în pace”, a conchis Corneliu Furculiță.

Amintim că, Nordnews.md a făcut publică o investigație jurnalistică, care scoate la iveală o ilegalitate comisă de Corneliu Furculiță și Pavel Voicu, care încearcă să-l scoată „basma curată” pe nepotul deputatului socialist, după ce a fost prins beat la volanul mașinii, fapt ce a dus la deschiderea unui dosar penal și lipsirea acestuia de permis de conducere.

Astăzi Ziarul de Gardă a scris că incidentul dat ar fi avut loc în 2017, când Pavel Voicu nu era ministru de Interne, dar consilierul lui Igor Dodon, iar nepotul lui Furculiță s-a ales doar cu o amendă simbolică, stabilită de o instanță de judecată. 

CITEȘTE ȘI:

Citeste tot despre: Corneliu Furculiță, reacție, scandal
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 21.0442 -1.3981%
USD USD 17.4749 0.1163%
RUB RUB 0.2357 -0.4645%
RON RON 4.3171 -1.4001%
UAH UAH 0.6238 -0.3037%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile