Fostul deputat PSD Cristian Rizea, condamnat în România la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, se află la Chişinău unde s-a stabilit împreună cu familia sa „şi se bucură de protecţia preşedintelui Igor Dodon”, au scris luni jurnaliştii de la Gândul. RomaniaTV.net prezintă dovada legăturilor lui Rizea și cu Vlad Plahotniuc, oligarhul moldovean dat, de asemenea, în urmărire internaţională.
Dat în urmărire internaţională, Cristian Rizea a devenit vedetă de televiziune peste noapte. Condamnat la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, el a intrat în direct, marți, la un post de televiziune din România pentru a spune că este nevinovat, fără să îl deranjeze nicio autoritate din România sau Republica Moldova.
Aflat în centrul Chișinăului, Rizea a mărturisit în direct faptul că în 2017, în timp ce era judecat în România, a depus cerere pentru a obține pașaport pentru Republica Moldova. Ex-deputatul fugar ar fi obţinut cetăţenie moldovenească atât pentru el, cât şi pentru familia sa în condiţiile în care demersurile în obţinerea acestora „nu erau posibile fară sprijinul lui Plahotniuc, iar mai apoi al lui Dodon, fiind un aspect de notorietate faptul că este condamnat penal în România”, după cum scria Gândul.
„Mihai Cristian” se recomandă în Chişinău ca fiind director general al staţiei TV Realitatea din Moldova, post de televiziune derivat din postul românesc Realitatea TV, „controlat de Maricel Păcuraru”.
RomaniaTV.net prezintă şi legătura dintre Rizea şi Plahotniuc. Astfel, foștii bodyguarzi ai lui Plahotniuc se ocupă acum de paza lui Rizea. În imagini se poate vedea Andrei Covali, una dintre „gorilele” din epoca de aur a lui Plahotniuc.
Președintele Igor Dodon a declarat azi că nu i-a acordat cetățenia moldovenească fostului deputat PSD Cristian Rizea, dat în urmărire internațională după ce a fost condamnat la închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani, dar și că-i va retrage cetățenia și-l va extrăda în România. La fel, șeful statului a admis că Rizea „cel mai probabil era un om apropiat fostei conduceri, fostului oligarh care era la putere în Republica Moldova”.
Cristian Rizea a fost condamnat definitiv în 2019 la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor.
![]() |
EUR | 21.2724 | -0.1549% |
![]() |
USD | 17.4859 | -0.3925% |
![]() |
RUB | 0.2378 | 1.1915% |
![]() |
RON | 4.3636 | -0.1350% |
![]() |
UAH | 0.6256 | -0.5247% |
Vezi si alte valute |
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
Fost judecător CC: Maia Sandu nu a fost obligată să înainteze candidatul de premier propus de PSRM
Declarații după decizia Curții Constituționale
Ion Chicu, un prim mesaj public după ce a fost internat la terapie intensivă din cauza COVID
Sandu crește, Dodon scade în sondaje. Încrederea și neîncrederea cetățenilor în politicieni
Președintele CCM, Domnica Manole, susține un briefing de presă
(STOP CADRU) Ce se întâmplă în Parlament, când deputatul Slusari o „scoate din sărite” pe Greceanîi
Maia Sandu are și un plan „B” în cazul în care Parlamentul va susține candidatura Nataliei Gavrilița
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
(VIDEO 18+) O adolescentă lovită cu picioarele și tăvălită pe jos: Pupă mâna
Cine este diplomatul rus, prins cu cei 62 de mii de dolari pe Aeroport și legătura acestuia cu PSRM
Cine este Natalia Gavrilița, candidata Maiei Sandu la funcția de prim-ministru - CV