

Prima ședință a Consiliului Suprem de Securitate (CSS), convocată de președinta țării, Maia Sandu, s-a lansat cu o serie de critici dure la adresa conducătorilor unor instituții cheie în stat, care ar trebui să vegheze și să combată actele de corupție, care sunt tot mai evidente, iar cetățenii au de suferit din cauza inacțiunilor organelor de drept.
Astfel, cu exemple concrete, Maia Sandu a i-a luat la rost pe unii conducători ai instituțiilor statului, pentru că nu întreprind nimic ca să radieze corupția, iar dosarele pornite pe anumite cauze nu au finalitate, iar făptașii nu sunt trași la răspundere.
Maia Sandu a făcut trimitere la Centrul Național Anticorupție, Procuratura Generală, Serviciul de Informare și Securitate, Autoritatea Națională de Integritate, vorbind totodată și despre corupția și dezmățul din sistemul judecătoresc de care s-ar face vinovat Consiliul Superior al Magistraturii.
„La Consiliul Superior de Securitate fiecare instituție va vorbi despre acțiuni sau inacțiunile sale și va veni să răspundă pentru asta. În ultimii 30 de ani cetățenii Republicii Moldova au fost furați de un grup de hoți, chiar criminali i-aș numi conectați cu politicul și justiția. Avem faima celei mai corupte țări din regiune. Nicăieri nu s-a furat 12% din PIB, mă refer aici la „furtul miliardului”. Nicăieri nu s-au făcut spălări de bani mai mari de câteva ori decât PIB-ul. Între timp schemele de corupție cresc, iar noi nici nu reușim să ducem contul acestora. Presa abundă, însă nu se vede nici un efort al instituțiilor noastre, care să demonstreze că se încearcă să se facă ceva. Nu exagerez, nu se încearcă să se întreprindă nimic pentru a opri aceste fără de legi”, a spus Sandu.
Întreaga declarație a Maiei Sandu de la începutul ședinței CSS o puteți urmări mai jos. Precizăm că, presa nu a avut acces la eveniment, cu excepția unei platforme de transmitere live a evenimentelor.
![]() |
EUR | 21.3426 | 0.1835% |
![]() |
USD | 17.4546 | -0.4227% |
![]() |
RUB | 0.2368 | 0.0422% |
![]() |
RON | 4.3784 | 0.2129% |
![]() |
UAH | 0.6257 | -0.3186% |
Vezi si alte valute |
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
Fost judecător CC: Maia Sandu nu a fost obligată să înainteze candidatul de premier propus de PSRM
Declarații după decizia Curții Constituționale
Ion Chicu, un prim mesaj public după ce a fost internat la terapie intensivă din cauza COVID
Sandu crește, Dodon scade în sondaje. Încrederea și neîncrederea cetățenilor în politicieni
(STOP CADRU) Ce se întâmplă în Parlament, când deputatul Slusari o „scoate din sărite” pe Greceanîi
Maia Sandu are și un plan „B” în cazul în care Parlamentul va susține candidatura Nataliei Gavrilița
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
(VIDEO 18+) O adolescentă lovită cu picioarele și tăvălită pe jos: Pupă mâna
Cine este diplomatul rus, prins cu cei 62 de mii de dolari pe Aeroport și legătura acestuia cu PSRM
Cine este Natalia Gavrilița, candidata Maiei Sandu la funcția de prim-ministru - CV