Logo Realitatea.md

CSP analizează (cu ușile închise) dosarele candidaților preselectați la funcția de procuror general

20 Noiembrie 2019, 09:25 // Societate

Membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) s-au întrunit în dimineața de miercuri, 20 noiembrie, pentru a analiza dosarele candidaților preselectați la funcția de procuror general, recepționare de la Ministerul Justiției. Acest subiect este discutat cu ușile închise.

Foto: privesc.eu

La şedinţă, participă noul ministru al Justiţiei, Fadei Nagacevschi.

Amintim că este vorba despre patru candidați preselectați: Oleg Crîșmaru, Vladislav Gribincea, Veaceslav Soltan și Alexandr Stoianoglo.

Anterior, fosta ministră a Justiției, Olesea Stamate, a declarat că evaluarea a fost trucată de către un membru al comisiei propus de președinta Parlamentului Zinaida Greceanîi. Este vorba despre avocatul Petru Bobu. Cel din urmă însă a spus că are conștiința împăcată și a punctat participanții în funcție de cum s-au prezentat.

Evaluarea trucată a fost și motivul pentru care Guvernul condus de Maia Sandu a decis să modifice Legea Procuraturii, astfel încât prim-ministrul să fie cel care preselectează candidații la funcția de procuror general. Cabinetul de miniștri și-a asumat răspundere în fața Parlamentului, însă partenerii de coaliție ai Blocului ACUM, socialiștii, au decis să înainteze o moțiune de cenzură, explicând că astfel are loc interferența politicului în justiție.

Cu votul democraților, PSRM a reușit să dea jos Guvernul și să învestească un așa-numit Guvern tehnocrat condus de Ion Chicu, fostul consilier prezidențial al lui Igor Dodon.

Odată cu activitatea noii guvernări, Fadei Nagacevschi a decis să recunoască rezultatele comisiei de preselecție a candidaților la funcția de procuror general. Acum, CSP în termen de 10 zile, dintre cei patru urmează să transmită o singură candidatură spre Igor Dodon pentru numire oficială în funcție.

Se vehicula că Blocul ACUM era pentru candidatura lui Vladislav Gribincea, pe când PSRM pentru cea a lui Alexandru Stoianoglo. Niciuna dintre informații nu a fost confirmată oficial.

Realitatea.md va actualiza știrea cu informații noi.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.2828 0.2683%
USD USD 17.3212 -0.1769%
RUB RUB 0.2742 0.4764%
RON RON 4.0350 0.2659%
UAH UAH 0.7352 -0.0408%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile
11 dec, 11:42 //

colaj: realitatea.md File cu lista beneficiarilor finali ai fraudei bancare din raportul Kroll 2, despre care Stoianoglo spunea că nu există. Slusari confirmă autenticitatea (DOC)

06 dec, 13:45 //

Deputați PDM și PSRM s-au întâlnit la un „şașlâc” la democratul Eugeniu Nichiforciuc, la Florești. Ar fi participat și Igor Dodon

08 dec, 14:53 //

Foto Simbol S-a urcat beat la volan și s-a tamponat cu mașina într-un pilon. Două adolescente au decedat, iar alți trei tineri, grav răniți

11 dec, 14:08 //

colaj: realitatea.md Puteau ajunge în orfelinate sau aziluri de bătrâni! Loturi de haine și încălțăminte, distruse de Serviciul Vamal cu buldozerele

10 dec, 16:34 //

Țuțu a fost anunțat în căutare internațională de către Interpol. Se cunoaște unde se află în prezent acesta

09 dec, 19:35 //

colaj: realitatea.md Șeful suspendat al PA îl confruntă pe Stoianoglo! Decizia procurorului general, atacată în instanță. Morari: Am mai avut așa „pricoale”

10 dec, 10:00 //

LIVE! Anatolie Postică, ex-șeful SPIA, susține conferința: „Escrocheriile imobiliare. Investigația jurnalistică realizată de România Breaking News. Cazuri concrete de corupere a funcționarilor din procuratură și alte instituții din RM

10 dec, 13:01 //

Alexandr Stoianoglo a numit un nou procuror-șef interimar al PCCOCS

06 dec, 15:15 //

Stoianoglo s-a autosesizat în privința informațiilor despre averile ascunse ale lui Viorel Morari. „Verificăm faptele indicate în presă”

10 dec, 15:02 //

Patru persoane, reţinute de CNA într-o nouă schemă de corupție la Primăria Chișinău și ASP. Șefă de direcție, filmată cum ia mită (VIDEO)