Logo Realitatea.md

Cu soț și ginere, la Primărie. Cum a încălcat o primăriță din raionul Strășeni legea

18 August 2019, 15:02 // Societate

O primăriță din raionul Strășeni a încălcat regimul juridic al conflictului de interese, după ce a luat numeroase decizii în privința soțului și a ginerelui, angajați ai aceleiași primării.

Pe parcursul anilor 2017 și 2018, aceasta a semnat 14 acte administrative sau juridice în privința persoanelor apropiate menționate, cum ar fi: dispoziții privind cumularea funcțiilor, inițierea procesului de evaluare a activității, numirea ca și responsabil de anumite activități sau acordarea premiilor, concediilor și ajutorului material. Printre toate, cu ginerele, primărița a mai încheiat și 2 contracte de arendă a unor unități de transport.

Astfel, subiectul controlului a încălcat prevederile Legii nr.133/2016 privind declararea averii și intereselor personale. Mai exact, aceasta nu a informat organul ierarhic superior imediat, dar nu mai târziu de 3 zile de la data constatării, despre conflictul de interese în care s-a aflat de fiecare dată când a fost în situația de a lua o decizie în privința soțului și a ginerelui. De asemenea, aceasta nu a soluționat, în conformitate cu prevederile legale, conflictele de interese rezultate din relația sa cu persoane apropiate.

În cadrul controlului, primărița a fost informată despre declanșarea procedurii de control, elementele identificate, precum și despre drepturile de care beneficiază, în exercitarea dreptului la apărare. Aceasta și-a exprimat în scris punctul de vedere, motivându-și acțiunile prin faptul că a fost obligată să semneze aceste acte întru executarea Deciziilor Consiliului Local.

După rămânerea definitivă a actului de constatare emis în acest caz, care este pasibil de contestare în instanța de contencios administrativ, Autoritatea Națională de Integritate va sesiza organele competente în vederea încetării mandatului de primar, cu decăderea din dreptul de a exercita funcții publice sau de demnitate publică pe o perioadă de 3 ani.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5200 0.0000%
USD USD 17.6396 0.0000%
RUB RUB 0.2751 0.0000%
RON RON 4.1166 0.0000%
UAH UAH 0.7178 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile