Logo Realitatea.md

Cu un deficit bugetar de 7,4 miliarde de lei, cheltuielile Președinției pentru anul viitor au fost mărite

05 Decembrie 2019, 17:02 // Economie

Deși bugetul public național pentru anul viitor este unul mai puțin suficient pentru a acoperi necesitățile și cheltuielile prevăzute, în proiect se regăsește suplinirea bugetului Președinției pentru anul 2020, an care va fi electoral, odată cu expirarea mandatului actualului șef de stat.

Potrivit documentului, anul trecut bugetul instituției prezidențiale a fost de 32, 9 mln, iar pentru anul viitor au fost prevăzuți în proiectul bugetului de stat 35 mln lei.

Conform unor deputați, mărirea bugetului instituției  prezidențiale ar fi fost făcut în contextul alegerilor prezidențiale care urmează să se desfășoare la anul, iar o bună parte din banii dați ar putea fi orientați în cadrul campaniei electorale.

Reprezentanții Guvernului, nu au putut răspunde la întrebarea de ce a fost nevoie mărirea bugetului Președinției pentru anul 2020, însă au dat asigurări că, atunci când va fi votat proiectul bugetului în lectura a doua vor veni cu precizări și concretizări la subiectul dat.

Menționăm că, în anul 2016, când Igor Dodon a venit în fruntea conducerii statului și a Președinției bugetul era de 17 mln lei.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5542 0.5730%
USD USD 17.6060 0.6178%
RUB RUB 0.2851 0.0000%
RON RON 4.0921 0.5801%
UAH UAH 0.7257 0.7917%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile
15 ian, 16:21 //

(GALERIE FOTO) Cum arată restaurantul unde Dodon și socialiștii au chefuit aseară și ce prețuri afișează localul pentru servicii

15 ian, 15:32 //

Socialiștii și Dodon au dat aseară un chef într-un restaurant de lux din Capitală. Securitatea în zonă a fost asigurată de poliție și SPPS (VIDEO)

20 ian, 11:00 //

LIVE! Procuratura Generală: Prezentarea rezultatelor controalelor desfășurate la Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale

17 ian, 12:39 //

Ioniță: „România a finanţat multe în Republica Moldova, fără să primim măcar un cuvânt de mulţumire”

16 ian, 10:00 //

LIVE! Artistul Ștefan Petrache este condus pe ultimul drum. Rudele, prietenii, colegii îi aduc omagiu

16 ian, 15:31 //

Dodon, despre vacanțele de lux: Ieri cineva voia să se scalde cu mine, azi altcineva caută foto unde-s în chiloți de baie

16 ian, 17:49 //

foto: autosalubritate.md Șoferii de la „Autosalubritate” se plâng primarului pe condițiile proaste de muncă și salariile mari ale șefilor: „Nu suntem socotiți de oameni”. Ceban nu (le) răspunde

17 ian, 15:17 //

Foto: adevarul.ro Povestea unei jurnaliste, originare din Chișinău, care a emigrat în '89 în SUA. „Când doi miliţieni m-au dus la secţie...”

17 ian, 10:32 //

Foto: novostipmr Tiraspolul a anunțat că restricționează accesul mașinilor cu numere de înmatriculare RM

21 ian, 09:16 //

Colaj: realitatea.md (VIDEO) Infidelitate la un meci de fotbal. Au crezut că nu îi vede nimeni, dar camerele erau pe ei