Logo Realitatea.md

Cum arată după 40 de ani gunoaiele aruncate pe o plajă. Descoperirea alimentează temerile privind poluarea cu plastic (FOTO)

03 Martie 2020, 18:04 // Life

Despre plasticul care se reciclează foarte greu s-a vorbit nu o singură dată. Puțini însă sunt cei care își dau seama cât de greu are loc procesul de putrefacție al acestuia. Păi iată, furtunile au scos la suprafață rămășițele unui „picnic” care a avut loc pe o plajă pitorească din Marea Britanie în urmă cu zeci de ani, iar resturile acestuia au fost ascunse atunci într-o pungă din plastic îngropată în nisip.

foto: metro.co.uk

Vântul puternic a spulberat nisipul de pe o plajă de lângă Liverpool și a scos la lumină resturile unui ospăț la malul mării de la începutul anilor '80. Astfel, pe plaja Formby au fost găsite sticle, doze de răcoritoare, ambalaje de la dulciuri și chiar o pungă de pâine pe care era trecut anul de producție - 1983 - , toate puse într-o pungă din plastic, relatează Metro.

Descoperirea este de natură să alimenteze temerile privind poluarea cu materiale plastice, al cărei impact este subliniat tot mai frecvent de oamenii de știință.

Cercetătorii au stabilit deja că particulele mici din plastic care ajung în aer dăunează sănătății oamenilor. De asemenea, deșeurile din plastic sunt responsabile pentru o varietate de probleme care afectează animalele marine.

40 de ani nu au fost suficienți pentru a descompune gunoaiele vechi care au fost aruncate pe plajă, iar unele ambalaje au rămas intacte, potrivit Liverpool Echo.

Descoperirea a fost făcută de un fotograf, Colin Lane, de 49 de ani, în timp ce își plimba câinele pe plajă. „Se pare că furtuna a mutat nisipurile și au scos la suprafață această pungă care a fost îngropată zeci de ani”.

Foto: metro.co.uk

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.1217 0.8005%
USD USD 18.4281 1.1100%
RUB RUB 0.2348 0.5998%
RON RON 4.1664 0.7569%
UAH UAH 0.6689 1.8268%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile
01 apr, 13:12 //

foto: army.md (FOTO) Cum arată acum Centrul COVID-19 Chișinău, care trebuia deja azi să înceapă a primi pacienții suspecți cu Coronavirus

29 mar, 12:45 //

Indignarea rudelor femeii de 79 de ani, răpusă de Coronavirus: A murit și a murit, luați-o, cumpărați locul, înmormântați-o și cu aceasta s-au terminat aprecierile eroismului ei

31 mar, 19:54 //

Foto simbol Încă trei localități vor fi în carantină! Polițiștii și militarii au indicația să restricționeze circulația persoanelor

02 apr, 21:54 //

Crima care a zguduit un cartier din capitală! Soțul și-a împușcat dintr-un Winchester soția. Fiul ar fi fost de față!

30 mar, 08:29 //

Radu alături de soţie şi cei doi copii Fiul unui erou al războiului transnistrean, obligat să se mute din România, fiindcă nu i se acordă cetăţenia

02 apr, 14:25 //

(VIDEO) Scandal: „Rușine, domnule Chicu...”! Parlamentul nu a avut cvorum pentru a audia proiectul pentru care și-a asumat Guvernul răspunderea

31 mar, 14:01 //

Rusia - fără stare de urgență pe timp de Covid-19. De ce Putin este calm?

03 apr, 18:30 //

LIVE! Ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19: Au loc declarații de presă

03 apr, 10:16 //

Foto simbol Spitalul Raional din Ștefan Vodă, în carantină. Totul ar fi pornit de la un medic. Postul vamal din apropiere este în pericol de a-și sista activitatea?

30 mar, 13:08 //

colaj: realitatea.md No comment: Cum s-a mărit „distanța socială” dintre Igor Dodon, Ion Chicu și Zinaida Greceanîi de la instituirea stării de urgență (FOTO)