Logo Realitatea.md

Cum au fost calculate salariile în instituțiile de învățământ din țară? Mai puține erori decât în Chișinău

06 Februarie 2019, 16:10 // Economie

După ce a anunțat rezultatele verificării de către Inspecția Financiară a corectitudinii calculării salariilor pentru luna decembrie 2018, în municipiul Chișinău, ministrul Finanțelor vine cu noi date. Au fost verificate 2043 de entități bugetare din întreaga țară și anume 1034 de instituții de învățământ și 1009 grădiniți. Potrivit acestuia, în teritoriu ponderea erorilor este mai mică decât în Chișinău.

Diferențe de salariu necalculate și neachitate au fost constatate în 204 entități. În cazul plăților compensatorii, este vorba despre 143 de entități.

Potrivit ministrului, s-a constatat lipsa regulamentelor interne privind stabilirea sporurilor pentru performanţă (54 entităţi) şi sporurilor cu caracter specific (141 entităţi). Necalcularea şi/sau neachitarea sporurilor pentru performanţă (243 entităţi) şi sporurilor cu caracter specific (476 entităţi).

„Concluzia este similară ca și pentru municipiul Chișinău - erorile admise de funcționarii responsabili de calculul și achitarea salariilor au lăsat mulți oameni fără salarii majorate pentru luna decembrie. Comiterea repetată a acestor erori și pentru luna ianuarie, va implica măsurile respective prevăzute de legislație. Instituțiile care au admis aceste lacune trebuie să asigure recalculul salariilor pe luna decembrie, iar angajații să-și primească banii suplimentari prevăzuți de legislație”, a scris ministrul pe pagina de facebook.

Inspecția Financiară din subordinea Ministerului Finanțelor va repeta exercițiul de verificare a aplicării Legii 270 si pentru luna ianuarie 2019.

VEZI ȘI:

Ministrul Finanțelor: Funcționarii responsabili de calcularea și achitarea salariilor au admis erori regretabile

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.1545 0.0194%
USD USD 17.9087 0.4318%
RUB RUB 0.2800 1.0830%
RON RON 4.2325 -0.0213%
UAH UAH 0.6671 -0.2989%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile