Logo Realitatea.md

Cunoscutul actor Cuba Gooding Jr., pus sub acuzare pentru molestare sexuală

14 Iunie 2019, 20:40 // În lume

Actorul american premiat cu Oscar Cuba Gooding Jr., celebru pentru roluri în filme precum "Jerry Maguire" şi "The Butler", a fost pus sub acuzare pentru molestare sexuală, în urma unei anchete a poliţiei din New York.

Mediafax scrie cu referire la presa internațională că o femeie l-a acuzat pe starul hollywoodian că i-a pipăit un sân, fără permisiunea ei, duminică, în timp ce se aflau într-un club newyorkez, Magic Hour Rooftop Bar and Lounge.

Femeia a sunat la poliţie în noaptea de duminică spre luni pentru a reclama incidentul, iar o anchetă în acest sens a fost deschisă.

Procuratura a decis, joi, să îl pună sub acuzare pe actor, dar avocatul starului a spus că acesta intenţionează să pledeze nevinovat.

Gooding, în vârstă de 51 de ani, s-a predat joi poliţiei.

Atingerea forţată a unei persoane poate fi pedepsită cu până la un an de închisoare, potrivit legislaţiei statului american New York.

În ultimii ani, Cuba Gooding a avut probleme legate de dependenţa de alcool. Astfel, printre altele, în 2012, acesta a agresat o chelneriţă într-un bar din New Orleans.

După ce a devenit celebru cu rolul din "Jerry Maguire" (1996), pentru care a primit un Oscar, Gooding a mai jucat în filme precum "Mai bine nu se poate" (1997), alături de Jack Nicholson, "Bărbaţi de onoare" (2000), "Pearl Harbor" (2001), dar şi "The Butler".


CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3962 0.0000%
USD USD 17.5906 0.0000%
RUB RUB 0.2716 0.0000%
RON RON 4.0831 0.0000%
UAH UAH 0.7171 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile