Logo Realitatea.md

Curtea de Apel a anulat decizia instanței prin care Ion Ceban era obligat să nu mai folosească imaginea lui Ștefan cel Mare pe afișele electorale

15 Octombrie 2019, 14:32 // Societate

Candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Ion Ceban, va putea în continuare să utilizeze imaginea domnitorul Ștefan cel Mare și Sfânt pe afișele electorale, după ce ieri, Curtea de Apel Chișinău a anulat decizia primei instanțe, Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani și a admis recursul socialistului Ion Ceban.

Potrivit deciziei Curții de Apel, „se declară inadmisibilă acțiunea la cererea de chemare în judecată înaintată de Valeriu Munteanu către Ion Ceban și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, persoană terță Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale Municipale Chișinău nr.1 cu privire la constatarea încălcării legislației electorale, interzicerea utilizării materialelor electorale, obligarea excluderii imaginei, lichidării stocului nedistribuit al ziarului și scoaterea panourilor stradale – electorale. Decizia este executorie de la emitere, dar cu drept de recurs la Curtea Supremă de Justiţie, în termen de o zi”, se arată în document.

Drept reacție, Valeriu Munteanu, a menționat: „Ion Ceban este un mincinos cronic - acum patru zile declara că se va conforma deciziei de judecată și va înlătura ilegalitatea privind utilizarea imaginii domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, apoi a mers cu jalba la Curtea de Apel. Mergem până la capăt. Ion Ceban una spune alta „fumează”, a scris Munteanu pe Facebook.

Amintim că, candidatul USB, Valeriu Munteanu, a depus o sesizare în privința contracandidatului său, socialistul Ion Ceban, pentru că utilizează materiale electorale pe care este imprimată imaginea personalității istorice – domnitorul Ștefan cel Mare și Sfânt.

Instanța de judecată l-a obligat pe Ceban să lichideze stocul materialelor electorale și să elimine imaginea personalității istorice din afișe. Imediat, după decizia primei instanțe, Ceban a declarat că se va conforma deciziei judecătorești.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.9118 0.6867%
USD USD 18.0877 0.2389%
RUB RUB 0.2313 0.0000%
RON RON 4.1184 0.6599%
UAH UAH 0.6461 0.8743%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile