Logo Realitatea.md

De ce dispar pilonii de pe bd. Ștefan cel Mare? Codreanu: Sunt frumoși. Trebuie la un gard sau la un beci

23 Aprilie 2019, 15:32 // Societate

După aproximativ patru luni de când pilonii de delimitare a trotuarelor pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt au fost montați, pe unele porțiuni aceștia deja lipsesc. Fiind întrebat cum se face că au dispărut, șeful adjunct al Direcției Generale Transport Public și Căi de Comunicație, Oleg Caraman, a răspuns că probabil șoferii, care sunt nemulțumiți de instalarea lor, sunt cei care îi deteriorează sau îi dezinstalează.

Tot Oleg Caraman a declarat că, la moment, are loc o revizie a pilonilor de pe bulevard, iar proiectul de instalare continuă.

„Presupun că conducătorii auto care nu sunt de acord că parcarea pe trotuarul de pe bd. Ștefan cel Mare este interzisă, îi deteriorează și îi scot. Rămâne să vedem dacă colegii de la poliție o să poată identifica persoanele”, a declarat acesta.

În replică, primarul general interimar, Ruslan Codreanu, a spus că motivul dispariței lor ar fi design-ul pe care îl au: „Pentru că sunt frumoși. Ce nu trebuiesc la un gard, la o poartă undeva, la un beci? Când chemi cumătrul la tine și acolo stau frumușel, doi piloni de pe Ștefan”. 

În total, pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt din capitală, vor fi montaţi 5.440 de piloni. Pentru realizarea proiectului în anul 2018 din bugetul municipal au fost alocaţi 2,4 milioane lei, iar prețul unui pilon începe de la 600 de lei și este stabilit în funcție de mărime. 

CITEȘTE ȘI:

Gata cu parcatul la nimereală! În centrul capitalei au fost instalați primii piloni de delimitare a trotuarelor - FOTO

Parcarea mașinilor pe bd. Ștefan cel Mare va fi restricționată! Au început lucrările de amenajare a pilonilor de delimitare a accesului pe trotuare

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5671 0.2690%
USD USD 17.6161 0.6841%
RUB RUB 0.2633 -0.0759%
RON RON 4.1367 0.1307%
UAH UAH 0.7004 0.9658%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile