Logo Realitatea.md

De parcă blindatele în stradă n-ar fi fost de ajuns. Chicu: Mâine vom lua niște decizii cu caracter restrictiv și mai dur (VIDEO)

25 Martie 2020, 17:51 // Actualitate

Comisia pentru Situații Excepționale, instituită pe perioada Stării de Urgență, se va întruni mâine, cu începere de la ora 17:00, într-o nouă ședință, unde, potrivit premierului Ion Chicu va lua unele decizii și mai dure. Asta chiar dacă abia azi au intrat în vigoare măsurile aprobate la ședința de luni care, potrivit lui Chicu, sunt respectate de marea majoritate a cetățenilor.

„În linii mari, cetățenii noștri se conformează. Înțeleg foarte bine care este pericolul și riscul și vreau să mulțumesc foarte mult cetățenilor care respectă recomandările, dar și cerințele, regulile impuse de Comisia Situații Excepționale. Avem foarte mulți cetățeni care fac acest lucru și noi suntem foarte recunoscători pentru înțelegere și conformare”, a declarat Ion Chicu azi, după ședința Centrului Unic de Comandă.

Potrivit lui, acest comportament este „demn de apreciat” pentru că, în primul rând, „manifestă o atitudine, un respect față de medici, polițiști, vameșii noștri, șoferii de camioane care transportă, cu riscul sănătății, produse pentru Republica Moldova sau asigură exportul din Republica Moldova și multe, multe alte categorii de cetățeni și angajați care contribuie la menținerea activităților minimale pentru țară”.

Cu toate acestea, el a anunțat că mâine, Comisia Situații Excepționale se va întruni într-o nouă ședință mâine, 26 martie, „unde va trebui să mai luăm niște decizii cu caracter restritiv și mai radicale”. „Le vom discuta mâine la ora 17:00 și vom reveni cu informații suplimentare”, a mai menționat Chicu.

Amintim că, începând de azi, 25 martie, au intrat în vigoare deciziile luate la ședința de luni a Comisiei Situații Excepționale, care interzic aflarea persoanelor în spațiile publice (parcuri, terenuri de joacă, terenuri sportive etc.). La fel, CSE a interzis aflarea în stradă a persoanelor în etate, dacă acest lucru nu este de o necesitate vitală.

Vedeți și: După ce a scos tehnica militară cu tot cu mitralierele în stradă, „în lupta cu COVID 19”, ministrul Apărării spune că acestea au fost demontate

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.1217 0.0000%
USD USD 18.4281 0.0000%
RUB RUB 0.2348 0.0000%
RON RON 4.1664 0.0000%
UAH UAH 0.6689 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile