Logo Realitatea.md

Deliu, întrebat dacă Filat a fost în Turcia pentru Plahotniuc: „Nu m-ar mira să auzim și că a zburat în cosmos pentru Tereșkova”

30 Septembrie 2020, 09:10 // Politica

Tudor Deliu, candidatul PLDM la alegeri prezidențiale, a fost întrebat despre speculațiile din spațiul public, potrivit cărora, președintele formațiunii, Vlad Filat, s-ar fi deplasat în Turcia pentru a discuta cu Vlad Plahotniuc, despre care se cunoaște exact că se află acolo. „Nu m-ar mira dacă mâine vom auzi că domnul Filat a zburat în cosmos pentru a se întâlni cu Tereșkova (n.r. Valentina Tereșkova - cosmonaut din Rusia)”, a răspuns Deliu la emisiunea „Puterea a Patra” de la N4.

„Am citit că Procuratura Generală a primit informația de la colegii din Turcia, precum că Plahotniuc este acolo, însă acum o zi, se mai vehicula o altă informație, precum că Plahotniuc deja a plecat din Turcia spre Emiratele Arabe Unite. Nu am de gând să urmăresc itinerarul dumnealui. Lucrul acesta trebuie să-l facă instanțele de judecată, odată ce Procuratura a solicitat extrădarea. Să vedem cu ce se va finaliza. Vorbim despre extrădare acuș în vară va fi de doi ani”, a declarat Tudor Deliu, fiind solicitat să-și expună opinia pe subiect.

În context, a fost întrebat despre speculațiile din spațiul public cu referire la faptul că Vlad Filat, dar și un om de-al lui Igor Dodon, s-ar fi întâlnit în Turcia cu fostul lider PDM. „Nu m-ar mira dacă mâine vom auzi că domnul Filat a zburat în cosmos pentru a se întâlni cu Tereșkova. De ce zic lucrurile acestea? Ultimul timp s-au început atacuri după ce a preluat președinția PLDM. Văzând ceea ce se face atât la posturi tv, cât și pe rețelele sociale, mi se pare că bătaia aceasta este dublă. Atacându-l pe domnul Filat, vor să atace și candidatul PLDM la prezidențiale”, a explicat acesta.

„Citesc mesajele, dar nu le atrag atenția. Vreau să vă spun cu toată certitudinea că domnul Filat a fost la tratament în Turcia și când s-a întors a avut tratament ambulatoriu în Republica Moldova. Respectiv, după o perioadă, trebuia să plece din nou la clinică ca să facă niște estimări cum evoluează boala”, a adăugat Tudor Deliu.

De altfel, anterior, Vlad Filat a dezvăluit că a suferit de o formă de cancer și a susținut că în Turcia merge pentru investigații medicale și tratamente. 

„În noi au lovit foarte mult, dar eu mă conduc după un proverb. „Victoria nu este a celor care nu se lasă învinși, ci a celor care se pot ridica după fiecare lovitură”. Noi ne-am ridicat, am rezistat și am demostrat în alegeri locale că avem forță și vom demostra și la prezidențiale”, a punctat Tudor Deliu.

Cât despre pe cine va susține, dacă nu va trece în turul II la scrutinul din 1 noiembrie, nu a spus direct că-și va îndemna alegătorii să o susțină pe candidata PAS, Maia Sandu, dar a răspuns în felul următor: „În PLDM, deciziile să iau la nivel de organe colegiale. După turul I, dacă va fi situația care spuneți dvs., vom convoca consiliul politic național sau îl vom face online și vom decide ce facem. Vă asigur că va depinde și de poziția mea, pentru că eu sunt candidatul în alegeri. PLDM niciodată nu va susține niciodată candidatura tovarușului Dodon, dacă el va ajunge în turul II.

La același subiect:

Baza deschisă a americanilor confirmă că Plahotniuc a spus „goodbye, Miami”

Usatîi: „Plahotniuc face mișmașuri cu Dodon”. Avocatul oligarhului minte că acesta nu a părăsit teritoriul SUA

Procuratura cere extrădarea lui Vladimir Plahotniuc din Turcia, care se află în această țară de la începutul lunii septembrie

Plahotniuc ar fi relaxat în Turcia, pentru că „justiția este corectă” față de cea din Moldova, spune avocatul său

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.9400 -0.2521%
USD USD 17.0377 0.0299%
RUB RUB 0.2144 -1.4253%
RON RON 4.0899 -0.2439%
UAH UAH 0.5990 -0.1999%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile