Logo Realitatea.md

Deputații Platformei DA au semnat moțiunea împotriva Guvernului Chicu. Slusari: Mingea este pe terenul colegilor de la PAS, timpul este limitat (VIDEO)

14 Iulie 2020, 12:13 // Politica

Deputații fracțiunii parlamentare a Partidului Platforma Demnitate și Adevăr au semnat azi moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu. În aceste condiții, deputații Platformei DA așteaptă decizia colegilor de la PAS, dar precizează că timpul este limitat. Potrivit președintelui fracțiunii Platforma DA, Alexandr Slusari, dacă moțiunea de cenzură nu va fi depusă joi, atunci aceasta riscă să nu treacă până la încheierea sesiunii de primăvară a Parlamentului, iar alegerile prezidențiale din 1 noiembrie vor fi organizate de către actualul Guvern.

„Parcă așa a vrut Dumnezeu să fim 26 de deputați și noi acum avem nevoie de 26 de semnături pentru moțiunea de cenzură și noi nu acceptăm alte semnături, în afară de partenerii noștri, foști parteneri, numiți-i cum vreți, de la Blocul „ACUM”. Doar cu Partidul Acțiune și Solidaritate putem să semnăm această moțiune de cenzură”, a menționat în cadrul unui briefing de presă Alexandr Slusari.

Totuși, acesta a îndemnat colegii de la PAS să nu aștepte decizia Consiliului Politic al formațiunii, care urmează să se întrunească în ședință sâmbătă, 18 iulie, pentru că, potrivit lui, dacă săptămâna aceasta nu va fi anunțată moțiunea, ea nu va putea fi depusă până la vacanța parlamentară.

„Avem maxim trei săptămâni până la încheierea sesiunii. De regulă, sesiunea de primăvară-vară se încheie pe 25-26 iulie. Moțiunea de cenzură se dezbate la prima ședință plenară a săptămânii următoare. Deci, dacă noi vom depune moțiunea de cenzură în această joi, moțiunea urmează a fi deszbătută săptămâna viitoare. Dacă noi nu facem acest lucru, așteptăm decizia Consiliului Național a Partidului Acțiune și Solidaritate – moțiunea de cenzură va putea fi depusă, în cel mai bun caz joia viitoare. Dacă joia viitoare va fi ultima ședință plenară a sesiunii, valoarea moțiunii de cenzură este zero”, a explicat Slusari.

„Nu putem risca. Iată de ce, sub ascpect legal noi mizăm că tutuși, PAS va veni cu revizuirea deciziei. Îndemnăm cu toată bunătatea, că fracțiunea care este cea mai apropiată pentru noi, îndemnăm pe colegii noștri să semneze această moțiune. Mingea este pe terenul colegilor noștri de la Partidul Acțiune și Solidaritate. Timpul aproape a expirat. Contăm pe conștiința și responsabilitatea dânșilor, a conchis președintele fracțiunii Platforma DA.

Vedeți și: Când va decide PAS, dacă semnează moțiunea de cenzură? Slusari: Riscăm să nu reușim, până Parlamentul pleacă în vacanță

Încercând să forțeze nota, Candu toarnă gaz pe foc în relația dintre PAS și Platforma DA

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7864 1.1487%
USD USD 16.7051 0.5641%
RUB RUB 0.2276 0.2202%
RON RON 4.0919 1.1645%
UAH UAH 0.6112 1.2927%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile
20 iul, 14:00 //

LIVE! Ședința Parlamentului, din 20 iulie, privind examinarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Chicu

02 aug, 18:23 //

colaj: realitatea.md Igor Dodon „a uitat” să întoarcă două chipiuri primite în cadrul a două vizite. Unul l-a purtat el, iar altul i l-a dat primei doamne (FOTO)

24 iul, 11:52 //

foto: zdg.md Construcție neautorizată pe Nistru pentru „odihna familiei președintelui Dodon”. Răspunsul Președinției (VIDEO)

19 iul, 10:00 //

LIVE! Protest în centrul capitalei. Se cere demisia actualei guvernări, în special, a președintelui Igor Dodon

24 iul, 12:57 //

Coincidență?! Comisia Interpol care a refuzat anunțarea lui Plahotniuc în căutare internațională, condusă de „omul lui Plahotniuc”. „Niciun fel de conflict de interese”

13 aug, 10:05 //

Colaj: realitatea.md Ștefan Gațcan, surprins din nou la frontieră pe sensul de intrare în țară, însă fără pază (FOTO)

10 aug, 13:12 //

(FOTO) Cum vor arăta străzile Bodoni și Pușkin din centrul capitalei, după reabilitarea trotuarelor

05 aug, 12:58 //

Unele episoade din frauda bancară vor fi deferite justiției. Reacția PG în legătură cu zvonurile, precum că „se întâmplă ceva curios” după eliberarea lui Platon

20 iul, 14:19 //

LIVE! Protestatarii se adună în fața Parlamentului unde este examinată moțiunea de cenzură împotriva Guvernului

29 iul, 19:45 //

Un fost viceministru de Externe îi dă replica lui Dodon după ce „l-a rugat” pe omologul său italian să permită intrarea moldovenilor în Italia