Logo Realitatea.md

Descoperire îngrijorătoare făcută pe fundul mării. Au fost găsite 1,9 milioane de bucăți de plastic pe metru pătrat

03 Mai 2020, 15:43 // Life

Cercetătorii au descoperit cele mai ridicate niveluri de microplastic înregistrate vreodată pe fundul mării, informează BBC. Contaminarea a fost găsită în sedimente extrase din Marea Mediterană, în apropierea coastei italiene.

Analiza desfășurată de Universitatea din Manchester a descoperit 1,9 milioane de bucăți de plastic pe metru pătrat. Cel mai probabil acestea includ fibre din haine și alte textile sintetice, dar și fragmente desprinse de-a lungul timpului din obiecte mai mari.

Oamenii de știință au concluzionat în urma cercetărilor că particulele de microplastic (sub 1 mm) sunt adunate în anumite zone pe fundul apei de către curenții marini.

„Acești curenți construiesc ceea ce numim "depozite în derivă"; precum dune de nisib submarine", a explicat doctorul Ian Kane, care a condus echipa internațională. „Pot avea zeci de kilometri lungime și sute de metri înălțime. Sunt printre cele mai mari acumulări de sedimente din lume. Sunt alcătuite din particule foarte fine de nămol, deci ne putem aștepta să găsim microplastic în ele", a adăugat Kane pentru BBC News.

Acumulările vizibile reprezintă doar 1% din cantitatea de plastic din apă

S-a stabilit că în oceane ajung anual între 4 și 12 milioane de tone de deșeuri plastice, majoritatea prin râuri. De obicei sunt prezentate acumulările de plastic care plutesc în larg sau ajung la mal, însă aceste deșeuri vizibile ar putea constitui doar 1% din cantitatea de deșeuri plastice din oceane. Unde se află restul cantității, reprezentând 99% din plasticul din apă, nu se cunoaște cu exactitate. O parte a fost consumat de vietățile marine, însă probabil cea mai mare parte s-a descompus și s-a scufundat.

Echipa lui Ian Kean a arătat deja că tranșeele de pe fundul mării și canioanele de pe fundul oceanelor pot conține concentrații mari de microplastic în sedimente.

Simulările efectuate în rezervoare au arătat cum aceste avalanșe submarine pot transporta particulele de plastic la adâncimi mari. "O singură avalanșă submarină poate transporta volume uriașe de sedimente sute de kilometri pe fundul oceanelor", spune doctorul Florian Pohl de la Universitatea Durham. "Abia am început să înțelegem cum aceste avalanșe transportă și îngroapă particulele de microplastic", adaugă Pohl.

Nu este nimic neobișnuit la studiul realizat în Marea Tireniană, situată între Italia, Corsica și Sardinia. Multe alte locuri de pe glob au curenți marini puternici, în funcție de temperatură și salinitate. Îngrijorarea este produsă de faptul că acești curenți oferă oxigen și substanțe faunei marine. Urmând aceeași rută, particulele de microplastic s-ar putea așeza în zone cu o biodiversitate mare, crescând riscul de a fi ingerate de vietățile marine care trăiesc în adâncuri.

Citeste tot despre: descoperire, mare, plastic
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4009 -0.4801%
USD USD 17.6277 -0.3758%
RUB RUB 0.2486 -0.4405%
RON RON 4.0060 -0.4572%
UAH UAH 0.6555 -0.0457%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile