Logo Realitatea.md

Diaspora.Voteaza.md - aplicația care va facilita accesul la exercitarea dreptului de vot

13 Februarie 2019, 07:51 // Alegeri

Comisia Electorală Centrală (CEC) a lansat aplicația web - Diaspora.Voteaza.md - destinată cetățenilor cu drept de vot ai Republicii Moldova care, în ziua alegerilor, se vor afla în afara țării. Scopul acestui instrument este a facilita accesul la exercitarea dreptului la vot.

Odată ce vizitatorul a accesat pagina Diaspora.Voteaza.md, browser-ul îi va cere confirmarea pentru localizarea geografică a acestuia. Imediat ce aplicaţia primeşte informaţia solicitată, în funcție de geolocalizarea utilizatorului, va indica trei secții de votare care se află cel mai aproape de localitatea respectivă, precum și traseul în aplicația google.maps sau o altă aplicație din telefon, sau calculator.

Pe pagina Diaspora.Voteaza.md pot fi găsite și informații despre secția de votare respectivă, așa ca: adresa fizică, numele instituției sau clădirii în incinta căreia este deschisă acea secție. Mai mult ca atât, pe acest site poate fi găsită întreaga listă a secțiilor de votare care vor fi organizate peste hotarele Republicii Moldova - grupate pe țări, în ordine alfabetică.

CEC a prezentat și modul în care va fi vizualizată prezența la vot pe parcursul zilei alegerilor, dar și rezultatele preliminare ale acestora după închiderea secțiilor de votare. Interfața a fost creată în urma hackathonului electoral – Innovoter, care a avut loc în septembrie 2018 și la care au participat peste 30 de tineri pasionați de IT și web-design.

Citeste tot despre: alegeri parlamentare, CEC, informare, tech
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5491 0.7810%
USD USD 17.2140 0.2837%
RUB RUB 0.2679 2.1739%
RON RON 4.1133 1.0316%
UAH UAH 0.6345 -0.8129%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile