
Valeriu Munteanu, fostul ministru al Mediului între 2015 și 2017, a atras atenția asupra unui subiect, dincolo de like-uri și share-uri, în urma vizitei oficiale a președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, la Kiev, unde s-a întâlnit cu omologul său ucrainean Vladimir Zelenski.
„Printre alte subiecte discutate și convenite de către președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a fost și (deja) cel mai sensibil subiect de pe agenda comună a statelor vecine “Problematica fluviului Nistru”. Toți s-au bucurat, au dat Like, au făcut Share, dar lucrurile nu sunt chiar atât de simple - “Moscova nu crede în lacrimi”, dar nici Kievul nu este mai lacrimogen”, atenționează Valeriu Munteanu într-o postare pe contul său de Facebook.
Potrivit fostului ministru, Republica Moldova acuză de mai mulți ani „pe bună dreptate” Ucraina că eliberează după Novodnestrovsk foarte puțină apă, fapt ce distruge ecosistemul fluviului Nistru și pune în pericol aprovizionarea cu apă de calitate a Chișinăului. „În calitatea mea de fost ministru al Mediului cunosc în profunzime acest subiect, ce a fost abordat pentru prima dată la nivelul cel mai înalt (întâlnirea de la Kiev a primului ministru Pavel Filip cu președintele Petro Poroșenco), inclusiv la insistențele mele, dar am văzut atunci la Kiev și acest sentiment se păstrează până în prezent că în dialog bilateral, fără mediere europeană nu vom reuși să urnim carul din loc și nu vom obține de la ucraineni nici o vadră de apă în plus”.
Ucraina invocă, războiul cu Federația Rusă din estul țării și în mod implicit necesitatea asigurării independenței energetice, „iar după ce camerele de luat vederi pleacă și dialogul devine mai “concret” înțelegi că în joc sunt sute de milioane de dolari și intersecții împăienjenite dintre oligarhii ucraineni cu interese în domeniul energetic, care sunt mereu cu mâna pe pulsul subiectului”.
În concluzie, Valeriu Munteanu și-ar reiterat opinia că pentru a avansa cât de puțin în problematica Nistrului trebuie să atragem Ucraina în dialog multilateral, cu participarea UE.
![]() |
EUR | 21.2947 | 0.4841% |
![]() |
USD | 17.4849 | 0.1879% |
![]() |
RUB | 0.2335 | -1.2267% |
![]() |
RON | 4.3687 | 0.4853% |
![]() |
UAH | 0.6207 | 0.6486% |
Vezi si alte valute |
CCM pronunță decizia sesizării privind statutul limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova
Medicul moldovean Nicolae Glavan, supranumit „Om-Enciclopedie”, s-a stins din viață
Alexandru Slusari: Moldova este condusă de câteva grupări criminale și Doamne Ferește! dacă s-ar uni
(VIDEO) Fundația lui Navalnîi a publicat investigația despre „palatul lui Putin”
Manifest în fața Președinției, la sosirea președintelui României, Klaus Iohannis
Contul de Instagram al lui Renato Usatîi a fost spart. Ce apare acum pe el (FOTO)
Cum arată aeronava privată cu care vine la Chișinău Klaus Iohannis (FOTO)