Logo Realitatea.md

Dodon – la rampă după hotărârea CCM. „Nu am nici un fel de satisfacție politică după decizia Curții”

23 Februarie 2021, 17:07 // Politica

„Decizia Curții Constituționale era una absolut previzibilă. Această decizie e totodată alarmantă, fiindcă este dovada că Republica Moldova este acum condusă de un președinte care la două luni de mandat are deja două încălcări grave ale Constituției – ceea ce reprezintă situație condamnabilă și fără precedent în istoria țării” Cu o asemenea declarație a venit Igor Dodon, liderul PSRM, după decizia de astăzi a Curții Constituționale.

Foto: știri.md

„Nu am nici un fel de satisfacție politică după decizia CCM. Nici eu, nici colegii mei din PSRM nu am câștigat nimic din această decizie, ea nu dă cuiva satisfacție politică, dar vine să oprească derapajul constituțional al președintelui, după ce aceasta a demonstrat din nou că operează cu duble standarde și că noțiunea de stat de drept este valabilă pentru fiecare cetățean, în afară de președintele țării, care se poziționează pe sine deasupra tuturor legilor și, cel mai grav, deasupra Constituției țării”, scrie Dodon pe o rețea de socializare.

Astfel, Dodon spune că, într-un „stat de drept, un astfel de președinte nu ar mai fi în funcție, ar demisiona singur sau ar fi demis”. „Personal cred însă că Maia Sandu mai trebuie să rămână în funcție, mai este nevoie de puțin timp ca toată lumea să se convingă de lipsa ei de responsabilitate și de incapacitatea ei de a face ceva bun pentru țară. După falimentul ei ca prim-ministru, urmează ca toată lumea să se convingă de falimentul ei ca șef de stat. Timpul le pune pe toate la locul lor. Și, mai devreme sau mai târziu, doamna președintă împreună cu complicii ei din PAS vor răspunde în fața legii pentru uzurparea puterii de stat, act care deja nu se mai află la faza de tentativă, dar este în plină desfășurare”, consideră Dodon.

Liderul PSRM spune că ceea preocupă acum cel mai mult este faptul că țara nu este guvernată, faptul că ne adâncim într-o criză constituțională, socială, economică și politică ce va avea curând efecte devastatoare pentru fiecare cetățean, fapt ce îi recomandă Maiei Sandu să o înainteze ma Durleșteanu la funcția de prim-ministru.

„Pe această cale îi reamintesc președintelui că trăiește într-o republică parlamentară, în care nu are primul rol decizional și nu își poate permite să anuleze rolul Parlamentului în stat. De aceea, îi cerem Maiei Sandu să emită imediat decretul de învestire a unui candidat legal la funcția de prim-ministru. Menționăm aici în mod special candidatura doamnei Mariana Durleșteanu, care a fost înaintată cu respectarea tuturor procedurilor, de o majoritate parlamentară legal constituită. Fiecare zi în care președintele întârzie această numire reprezintă o adâncire a crizei, o intensificare a haosului și consecințe tot mai grave pentru cetățeni, pentru care dânsa urmează să poarte responsabilitate, afirmă Dodon.

În cazul în care acest decret nu va fi emis, Dodon spune că PSRM va veni cu noi măsuri și acțiuni care să pună punct acestei crize, inclusiv acțiuni ample de protest, dar și demersuri pentru responsabilizarea legală și politică a celor care au creat acest haos în țară.

„Consider că haosul pe care l-au creat Maia Sandu și PAS poate fi stopat imediat printr-o bună conlucrare a partidelor din Parlament, prin dialog și prin identificarea celor mai bune soluții pentru ca țara să fie guvernată și cetățenii să nu aibă de suferit pe termen lung din cauza iresponsabilității președintelui”, conchide Igor Dodon.

Amintim că, astăzi Curtea Constituțională a declarat neconstituțional decretul de numire repetată a Nataliei Gavrilița, obligând președinta țării și partidele să recurgă la consultări politice.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 21.0773 -0.1644%
USD USD 17.5169 0.4496%
RUB RUB 0.2376 1.8868%
RON RON 4.3227 -0.1732%
UAH UAH 0.6272 0.5450%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile