


Candidatul independent, susținut de PSRM, Igor Dodon, ar fi cheltuit în această campanie electorală peste 11 milioane de euro, bani primiți din Federația Rusă. Declarația a fost făcută de liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, la talk-show-ul „Secretele Puterii” de la Jurnal TV. Acesta a prezentat un raport din sursele sale, precum că Igor Dodon și-a dat darea de seamă și a indicat pe ce a cheltuit banii. Spre exemplu, pentru propaganda timp ce cinci luni s-ar fi dat 1.200.000 de euro. O reacție din partea actualului președinte nu avem încă.
„În mâinele mele am niște documente pe care le-am obținut din Federația Rusă. care demonstrează o analiză a cheltuielilor lui Dodon care au fost prezentate în Federația Rusă, unde sunt idicați peste 11 milioane de euro. Deci merge vorba despre campania pre electorală de trei luni de zile și turul I și turul II, adică cinci luni de zile. Aici apar și câteva nume care le-am văzut și în investigația RISE. Idiolog Gorin, 45.000 de euro, coordonator intrnet proiecte, 12.000 de euro, juristul Galiev, 40.000 de euro”, a declarat Renato Usatîi.
În același raport, apar și următoarele sume:
„Igor Dodon a indicat la CEC a declarat doar 120 de mii de lei pentru publicitatea online, în timp ce în rapoartele pentru Federația Rusă este indicat că el cheltuie pe internet 1.250.000 de euro, adică 25 de milioane de lei doar pentru internet”, a mai spus Usatîi.
![]() |
EUR | 21.0442 | -1.3981% |
![]() |
USD | 17.4749 | 0.1163% |
![]() |
RUB | 0.2357 | -0.4645% |
![]() |
RON | 4.3171 | -1.4001% |
![]() |
UAH | 0.6238 | -0.3037% |
Vezi si alte valute |
Președintele Maia Sandu susține declarații de presă după ședința Consiliului Suprem de Securitate
Răspunsul Președinției la acuzațiile lui Dodon legate de „Sputnik V”
Fost judecător CC: Maia Sandu nu a fost obligată să înainteze candidatul de premier propus de PSRM
Declarații după decizia Curții Constituționale
Ion Chicu, un prim mesaj public după ce a fost internat la terapie intensivă din cauza COVID
Președintele CCM, Domnica Manole, susține un briefing de presă
(STOP CADRU) Ce se întâmplă în Parlament, când deputatul Slusari o „scoate din sărite” pe Greceanîi
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
(VIDEO 18+) O adolescentă lovită cu picioarele și tăvălită pe jos: Pupă mâna
Cine este diplomatul rus, prins cu cei 62 de mii de dolari pe Aeroport și legătura acestuia cu PSRM
Au votat în prima lectură! Vor depune jurământul la inițiativa lui Dodon
Ultima oră! Starea de urgență în sănătate publică, prelungită cu două luni