Logo Realitatea.md

Dodon: Guvernul cade 90 la sută. Sandu: Probabil are înțelegere nu doar cu PSRM, dar și cu PDM și ȘOR

08 Noiembrie 2019, 07:17 // Politica

Șeful statului are siguranța de 90 la sută că Guvernul condus de Maia Sandu va cădea azi, după ce și-a asumat politic în fața Parlamentului modificarea pe Legea Procuraturii, potrivit căreia, prim-ministrul este cel care preselectează candidații la funcția de procuror general. Pe de altă parte, șefa Guvernului spune în context că asta cel mai probabil ar însemna că Igor Dodon are o înțelegere nu doar cu PSRM, dar și cu PDM și ȘOR.

Foto: diez.md

„80 la sută aveam certitudinea dimineața (n.r. ieri) că Guvernul Sandu cade, seara - deja 90 la sută. Pasul făcut duce la ruperea coaliției de guvernare, însă retragerea inițiativei de modificare a Legii Procuraturii și organizarea unui nou concurs de preselectare la Ministerul Justiției conform legii ar însemna să discutăm în continuare”, a dat de înțeles Igor Dodon la emisiunea „Puterea A Patra”.

În același timp, Maia Sandu continuă să stea pe poziție și a reiterat în emisiunea „În PROfunzime” că va merge în Parlament să-și enumere argumentele. 

„Nu facem jocuri sub masă (n.r. făcând referire la ceea ce a spus Igor Dodon anterior). Ceea ce am propus este o cale a alege un procuror general integru și independent. Dacă nu este acceptată propunerea înseamnă că există frica de o justiție corectă. Procentajul oferit de Igor Dodon (n.r. 90 la sută), cel mai probabil, înseamnă că are o înțelegere nu doar cu PSRM, dar și cu PDM și Partidul ȘOR”, a adăugat Maia Sandu. 

Amintim că, în dimineața de vineri, 8 noiembrie, se întrunesc socialiștii la Parlament, după care discută cu Igor Dodon. Cel din urmă așteaptă la discuții mai târziu pe deputații din PAS și PPDA, doar că ACUM a decis să meargă împreună la masa de negocieri și nu separat.

Ulterior, la ora 15.00, este programată ședința plenară. În Parlament, prim-ministra va susține un discurs cu privire la asumarea politică a Cabinetului de miniștri, după care urmează procedura de vot prin care se va afla dacă rămâne în continuare acest Guvern.

PDM a spus că este gata să susțină PSRM în procesul de demitere. ȘOR nu a comentat deocamdată situația, însă se cunoaște despre relațiile mai puțin prietenoase cu cei din Blocul ACUM.

Este de menționat că, în cazul în care Guvernul va fi demis, fie va fi învestit unul nou, fie vor avea loc alegeri parlamentare anticipate.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3214 0.2023%
USD USD 17.5802 0.3671%
RUB RUB 0.2745 0.7709%
RON RON 4.0546 0.1655%
UAH UAH 0.7255 0.7359%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile