Logo Realitatea.md

Dodon și-a promulgat propriile legi, votate săptămâna trecută de Parlament (DOC)

09 Decembrie 2019, 13:48 // Politica

Șeful statului, Igor Dodon, a anunțat astăzi că a promulgat două legi, care au fost înaintate deputaților spre adoptare de către Președinție și care au fost susținute la ultimele ședințe ale Parlamentului de săptămâna trecută.

„Astăzi am promulgat două legi cu impact social sporit, ambele fiind inițiative ale Președintelui Republicii Moldova. Este vorba despre legea care reglementează indexarea pensiilor de două ori pe an, prima fiind efectuată la 1 aprilie pentru toți beneficiarii de pensii, în conformitate cu formula deja existentă. A doua indexare va fi efectuată la 1 octombrie pentru beneficiarii pensiile cărora nu depășesc minimul de existență. Am promovat acest proiect de lege încă din anul 2015, când dețineam funcția de deputat.

Cea dea doua lege instituie indemnizația unica în volum de 700 lei, acordată tuturor pensionarilor care au pensia mai mică de 2000 lei. De acest suport vor beneficia mai mult de 590 000 de persoane, inclusiv beneficiari de pensii de dezabilitate, pensii de urmași”, a scris Dodon.

Ambele legi vor intra în vigoare din 1 ianuarie 2020.

Amintim că, săptămâna trecută, pe ordinea de zi a deputaților, în cadrul ședinței plenare au fost adoptate mai multe inițiative legislative parvenite de la administrația Prezidențială.

 

Citeste tot despre: Dodon, legi, Parlament, promulgare
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6789 -0.0538%
USD USD 16.6157 -0.1340%
RUB RUB 0.2261 -0.7027%
RON RON 4.0694 -0.0933%
UAH UAH 0.6000 -0.1996%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile