Logo Realitatea.md

Dodon îl citează pe Voronin. Pregătește „perezagruzka” PSRM-ului: „Voi trage partidul după mine”

20 Noiembrie 2020, 17:15 // Politica

Deși nu o singură dată Vladimir Voronin l-a criticat dur pe fostul său discipol Igor Dodon, azi președintele l-a citat în „Președintele Igor Dodon răspunde” pe liderul PCRM, fostul președinte de țară. „Domnul Voronin mă mai critică câteodată, însă îmi amintesc cum el spunea: în ziua în care s-au finalizat alegerile, începe pregătirea pentru următoarele alegeri”

„La voi e euforie acum, dar ar fi bine să fie o discuție între Maia Sandu și Igor Dodon. Cum se asigură transferul de putere? Sunt anumite proceduri. 24-25 decembrie este planificată inauguarea. Eu am dat indicație să fie contactat staff-ul PAS. Așa fac oamenii maturi”, a anunțat întâi de toate Igor Dodon, chiar dacă a continuat cu faptul că au fost depuse sesizările necesare pentru a contesta rezultatul alegerilor prezidențiale.

Ulterior, a anunțat că PSRM are nevoie de o resetare, refresh (eng.), перезагрузка (rus.), de actualizări pe interior”. „După Anul Nou mă voi ocupa de asta. PSRM are acorduri cu partide socialiste din alte țări. Cu Rusia Unită (Vladimir Putin), China, Turcia, Serbia. Au fost inițiate discuții cu colegii socialiști din Germania și nu au fost duse până la capăt. Vom avea o agendă încărcată”.

„În Parlament nu există o coaliție. Avem Guvern minoritar susținut de 37 de deputați PSRM și doi-trei deputați independenți. Eu nu voi accepta transfugi în fracțiune, lucru pe care l-am menționat și în februarie 2019, după alegeri parlamentare. PSRM poate să crească doar în mod natural, adică prin alegerea pe circumscripții. Pentru o coaliție, ar mai fi nevoie de 10-15 deputați. Nu văd nicio coaliție până la sfârșitul lunii decembrie, însă unele proiecte sunt votate. Ieri, azi se votează. În ceea ce ține de inițiative sunt gata să semnez toate proiectele din Parlament, a adăugat Igor Dodon, cu precizare că odată ce va veni oficial în fruntea partidului, va discuta cu colegii ce coaliții pot fi formate pe termen scurt sau mediu.

„Varianta ideală ar fi PSRM pe stânga cu partidele de dreapta - PAS al Maiei Sandu. Noi reiterăm că Parlamentul trebuie să fie dizolvat, pledăm pentru anticipate și formarea unei coaliții ține de socialiști. Noi vom fi acei care vom decide când și cum, pentru că circa 40 de deputați nu-și doresc anticipatele din motiv că nu vor mai intra în Parlament. Cei care inițiază moțiune de cenzură - Filip, Candu, Șor, Năstase - dacă vă duceți în anticipate, veți dispărea de pe arena politică. Eu merg la anticipate cu PSRM și Maia Sandu cu PAS, dar voi?.

„Propunerea este să trecem iarna și în martie, aprilie să luăm decizia ce facem? Dacă găsim și considerăm să mergem la anticipate, atunci găsim formula. Aș propune în luna octombrie, noiembrie 2021 să fie anticipate. Vom trece de pandemie, de crize, cu greu, dar vom trece”, a declarat Igor Dodon.

Întrebat dacă va mai candida peste 4 ani la funcția de președinte al Republicii Moldova, a răspuns că este prematur să zică ceva. „Este prematur să zic ce va fi pentru un an, nu peste 4. Revin la conducerea PSRM, vor fi alegeri parlamentare anticipate. Voi candidata de pe listele PSRM, voi trage partidul după mine. Am făcut lucruri bune, dar și greșeli în calitate de președinte. Mi le asum. A fost o experiență bună, pentru că am devenit mai puternic din punct de vedere politic pentru următoarele lupte în interesele cetățenilor”, a conchis acesta.

Citeste tot despre: Igor Dodon, PSRM, Vladimir Voronin
  R LIVE TV
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.9577 0.7141%
USD USD 17.2805 0.0747%
RUB RUB 0.2304 1.0970%
RON RON 4.3003 0.6813%
UAH UAH 0.6101 0.4280%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile