Logo Realitatea.md

Dodon l-a felicitat pe Iohannis cu victoria obținută în urma scrutinului prezidențial din România

25 Noiembrie 2019, 09:50 // Politica

Șeful statului, Igor Dodon, i-a adresat un mesaj de felicitare președintelui României, Klaus Iohannis, care a fost reales în funcția de șef de stat ieri, în cadrul turului doi al scrutinului prezidențial, organizat de autoritățile române.

Foto: caleaeuropeană.ro

Mai jos găsiți mesajul integral al lui Igor Dodon adresat omologului său român.

„Stimate domnule Klaus Iohannis,

Vă adresez felicitări cu ocazia realegerii în funcția de Președinte al României și vă doresc mult succes în îndeplinirea importantelor responsabilități care vă revin. Românii au făcut o alegere importantă și pentru Republica Moldova, prin mandatul pe care vi l-au încredințat, și am toată încrederea că veți continua să contribuiți activ la buna conlucrare dintre țările noastre.

Republica Moldova apreciază contribuția Dumneavoastră și a românilor la evoluția sa europeană, dar și sprijinul constant acordat prin mai multe proiecte importante pentru dezvoltarea țării noastre. Îmi doresc ca în acest nou mandat al Dumneavoastră să reușim împreună să ținem România și Republica Moldova cât mai departe de false dezbateri geopolitice, dar în același timp, să reușim să apropiem cât mai mult cetățenii noștri și să lucrăm pentru bunăstarea lor.

Republica Moldova rămâne o țară angajată pe calea reformelor, o țară care în același timp își dorește să contribuie la întărirea securității în regiune, împreună cu România și Ucraina”.

Amintim că, în cadrul alegerilor prezidențiale din Rommânia, turul doi, bătălia s-a dat între candidatul PNL, Klaus Iohannis și reprezentantul PSD, fosta prim-ministră, Viorica Dăncilă. Câștigător a fost declarat Iohannes, care a acumulat, 63 % din sufragii, iar Dăncilă aproximativ 37 la sută.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4388 0.2315%
USD USD 17.0958 -0.4391%
RUB RUB 0.2407 -0.3313%
RON RON 4.0135 0.2047%
UAH UAH 0.6302 -1.0364%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile