Logo Realitatea.md

Dodon nu vede cum PSRM ar face parteneriat cu vreun partid cu șanse de trecere în Parlament

28 Decembrie 2018, 09:07 // Alegeri

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, spune că nu vede cum Partidul Socialiștilor ar putea face parteneriat în următorul Parlament cu vreunul dintre partidele care au șanse să treacă în legislativ. Acesta s-a referit atât la Partidul Democrat, cât și la Partidul Acțiune și Solidaritate, și Partidul Platforma Demnitate și Adevăr, care au format blocul electoral ACUM DA PAS pentru următorul scrutin.

Declarația a fost făcută de șeful statului după ce președintele Parlamentului, Andrian Candu, a menționat într-o conferință de presă că „niciodată nu trebuie să spui niciodată” cu referire la o eventuală coaliție a PDM cu PSRM, menționând, totuși, că nu-și imaginează o coaliție a democraților cu socialiștii, scrie IPN.

Igor Dodon a mai explicat că va fi foarte riscant, dacă se va încerca anularea rezultatelor alegerilor pe o circumscripție sau mai multe după următoarele parlamentare. În opinia lui, în acest caz, s-ar putea ca alegerile să nu fie recunoscute în Vest și în Est: „Ce înseamnă alegeri nerecunosute pe extern? Aceasta înseamnă mobilizarea oamenilor în stradă, și de stânga, și de dreapta. Aceasta înseamnă alegeri repetate sub presiunea celor din Piață, sub presiunea opoziției”.

Tot el a declarat că, într-o asemenea situație, partidul actual de guvernare are doar de pierdut, de aceea nu va recurge la un asemenea pas.

Totodată, PSRM ar avea șanse să obțină mai multe mandate după 24 februarie 2019 pe circumscripțiile uninominale. Aceasta pentru că alegerile vor avea loc într-un singur tur de scrutin.

„Dacă ar fi fost două tururi, atunci s-ar fi egalat șansele, trebuie să obții 50+1. Dar atunci când alegerile au loc într-un tur, un partid care are rating de 35-45%, are cele mai mari șanse, dar în cazul în care lupta este în condiții egale și dacă nu este utilizată resursa administrativă”, a afirmat președintele la emisiunea „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4.

Igor Dodon a evitat să spună dacă va candida pe lista Partidului Socialiștilor la următoarele alegeri parlamentare, dar a spus că nu consideră corect față de cetățeni să plece din funcția de președinte în favoarea unui fotoliu în Parlament sau în fruntea Guvernului, având în vedere că șeful statului a fost ales direct de popor. „Cred că lucrul acesta va fi o trădare față de interesele celor care m-au susținut”, menționează șeful statului.

Despre recentele numiri de judecători la Curtea Constituțională, Igor Dodon consideră că acesta poate fi numit un fel de bonus pentru persoanelerespective pentru că nu ar fi încăput în lista electorală. Potrivit lui, cei mai fideli oameni ai democraților se regăsesc în lista partidului pentru următoarele alegeri parlamentare. Președintele consideră că s-ar putea ca cei numiți să plece din funcții după formarea unei noi majorități parlamentare după alegeri. Șeful statului numește această mișcare de numire a noilor magistrați drept una greșită și o abordare incorectă față de cetățeni.

Emisiunea poate fi urmărită integral pe Rlive.md:

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5605 -0.1740%
USD USD 17.1569 0.0852%
RUB RUB 0.2580 0.9785%
RON RON 4.1712 -0.3417%
UAH UAH 0.6121 0.5420%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile