Logo Realitatea.md

Dodon s-a mai ales cu un nou consilier prezidențial. Va fi responsabil de domeniul administrației publice locale (DOC)

20 Ianuarie 2020, 15:06 // Politica

Președintele țării, Igor Dodon, și-a mai desemnat astăzi un nou consilier prezidențial. Este vorba de Ghenadie Iurco, care va exercita funcția în domeniul administrației publice locale și dezvoltării regionale.

„Am semnat decretul privind numirea lui Ghenadie Iurco în funcția de consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul administrației publice locale și dezvoltării regionale. Ghenadie Iurco a absolvit Academia de Administrare Publică, are o experiență vastă în domeniu, activînd în mai multe funcții de răspundere în administrația publică locală, ultima fiind cea de șef al Oficiului Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat. I-am urat domnului Iurco bun-venit în echipa prezidențială și succes în activitatea pe care o va desfășura”, a scris Dodon pe Facebook.

Amintim că, după instaurarea Guvernului Chicu, șase consilieri prezidențiali au fost numiți în funcția de ministru, astfel Dodon a început din nou să-și întărească echipa prezidențială, prin numirea de noi consilieri.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.0693 -0.2282%
USD USD 18.3389 0.9246%
RUB RUB 0.2328 2.3297%
RON RON 4.1569 -0.2136%
UAH UAH 0.6624 2.3328%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile