Logo Realitatea.md

Dodon și-a felicitat „șeful”. I-a transmis un mesaj de felicitare lui Putin cu ocazia zilei de naștere

07 Octombrie 2019, 09:22 // Actualitate

Președintele țării, Igor Dodon, i-a transmis un mesaj de felicitare omolocului său rus, Vladimir Putin, care își sărbătorește astăzi ziua de naștere.

Foto: zf.ro

„Adresez cele mai sincere felicitări președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, cu ocazia zilei de naștere. Îi urez sănătate, mulți ani fructuoși și multe succese spre binele Rusiei. Am convingerea că experiența, energia și puterea dlui Putin vor fi direcționate în continuare spre atingerea unor obiective înalte de dezvoltare și modernizare a țării, sporirea bunăstării cetățenilor ruși, intensificarea rolului Rusiei pe arena internațională”, se arată în mesajul lui Dodon către Putin.

Totodată, Igor Dodon a menționat că „își reiterează disponibilitatea de a continua realizarea în comun a agendei bilaterale încărcate și își exprimă încrederea că relațiile moldo-ruse se vor consolida și se vor dezvolta în spiritul parteneriatului tradițional și al respectului reciproc în beneficiul celor două state”.

Vladimir Putin împlinește azi, 7 octombrie, 67 de ani. Potrivit purtătorului său de cuvânt, Dmitri Peskov, ziua de naștere o va petrece la natură, alături de rude și persoane apropiate.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3655 -0.0057%
USD USD 17.3815 -0.0856%
RUB RUB 0.2729 0.3678%
RON RON 4.0681 -0.0933%
UAH UAH 0.6992 0.8219%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile