Logo Realitatea.md

Dodon și Chicu spun că vom avea gaz rusesc și chiar mai ieftin, iar creditul de la BERD nu va mai fi activat (VIDEO)

23 Decembrie 2019, 10:30 // Actualitate

Gazul rusesc va ajunge în Republica Moldova pe conductele tradiționale, utilizate și anterior pentru transportul acestuia, după ce Rusia și Ucraina au ajuns la un acord privind tranzitul combustibilului. Anunțul a afost făcut astăzi de către Igor Dodon în cadrul briefingului tradițional de luni.

Potrivit lui Dodon, Republica Moldova ar urma anul viitor să achiziționeze gazul la un preț mai mic de la ruși, comparativ cu anul 2019. „După cum cunoașteți a fost semnat acordul între Ucraina și Federația Rusă, astfel că gazul va ajunge în Republica Moldova pe căile tradiționale, tranzitat prin Ucraina. Începând cu 1 ianuarie prețul la gaz va fi mai mic, cu mult mai mic comparativ cu anul 2019”, a spus Dodon.

Referitor la creditul de 50 milioane de dolari, pe care Moldova ar fi urmat să-i contracteze de la BERD, premierul Ion Chicu, a declarat că acești bani nu vor mai fi luați și a ținut să facă unele precizări. „Referitor la cele 50 milioane de dolari, nu sunt credit ci o scrisoare de credit, care urma să fie activată, doar în cazul în care Rusia și Ucraina nu ajungeau la un acord privind tranzitul gazelor către țara noastră. Respectiv, dacă cele două state au găsit un compromis, scrisoarea de creditare nu va fi activată. Moldova nu a luat nici un cent din acei bani de la BERD”, a concretizat Chicu.

Amintim că, vineri, 20 decembrie, Parlamentul a votat în ambele lecturi proiectul pentru ratificarea Acordului de suport al proiectului de rambursare „Instrument de procurare a gazelor în situație de urgență” dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, care prevedea un așa numit „plan C”, dacă nu se putea de ajuns la o înțelegere privind asigurarea Moldovei cu gaze.

Menționăm că, contractul de tranzit al gazelor naturale semnat între Ucraina și Federația Rusă expiră la 31 decembrie 2019. De asemenea, contractul semnat cu ruși în privința livrărilor de gaze în Moldova la fel expiră în ultima zi a anului curent.

Citeste tot despre: BERD, chicu, Dodon, gaz, Rusia, ucraina
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3167 0.6786%
USD USD 17.8504 0.4417%
RUB RUB 0.2734 -1.8665%
RON RON 4.0200 0.3294%
UAH UAH 0.7286 -0.0960%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile
20 feb, 06:40 //

Cum era poreclit Vlad Plahotniuc în interiorul Partidului Democrat după ce a părăsit țara (VIDEO)

24 feb, 13:43 //

Un cerb nobil înscris în Cartea Roșie, vânat de braconieri la Strășeni. Potrivit unor informații, poliția locală ar încerca să mușamalizeze cazul (FOTO)

20 feb, 14:56 //

(VIDEO) Cum PD și PSRM au trișat un vot în Parlament și ce spune Zinaida Greceanîi, când crede că nu o aude nimeni! Deputat: Au numărat 20 și 26 au spus!

17 feb, 14:14 //

Foto Simbol SURSE: Autoritățile din România au stabilit cauza decesului bebelușului deputatului Angel Agache

29 ian, 14:00 //

LIVE! Curtea de Apel Chișinău: Examinarea recursului depus de administrația Penitenciarul nr.13 împotriva eliberării condiționate a ex-premierului Vlad Filat

18 feb, 06:30 //

foto: facebook.com/s.sirbu Ruptura în PDM tot mai adâncă! Sîrbu regretă că noua conducere a partidului a mers la întâlnirea cu socialiștii și Dodon de la Parlament

04 feb, 13:33 //

Foto simbol Serviciul Hidrometeorologic și-a revizuit avertizarea de cod portocaliu de ninsori pentru întreg teritoriul țării

11 feb, 13:09 //

Soția liderului separatist Krasnoselski, cu cetățenie română. Cel puțin 4 instituții au fost sesizate!

03 feb, 10:34 //

Tragedie la Răzeni. O tânără mămică a fost lovită mortal de o mașină. Șoferul a părăsit locul accidentului, iar poliția este pe urmele lui

12 feb, 09:27 //

Îndemnul primului premier al RM către Dodon în contextul declarațiilor scandaloase ale lui Ciocoi: Dacă se pricepe în „tușonkă, să nu se bage...”