Logo Realitatea.md

Doi britanici și un israelian, cercetați pentru tentativă de contrabandă cu țigări prin Aeroportul Internațional Chișinău

11 Noiembrie 2019, 12:53 // Societate

Trei cazuri de transportare ilicită a produselor de tutungerie au fost contracarate ieri, 10 noiembrie, pe sensul de ieșire din țară de către polițiștii de frontieră din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău. Pentru cele 900 de pachete cu țigări, depistate în timpul controlului, sunt documentați trei cetățeni străini.

Foto: border.gov.md

Două dintre incidente au fost consemnate în timpul verificării bagajelor de cală pe ruta Chișinău-Londra, iar cel de-al treilea - pe ruta Chișinău-Tel Aviv. Astfel, polițiștii de frontieră împreună cu angajații Serviciului Vamal au acționat conform competențelor de serviciu, ridicând trei bagaje de cală care erau pline cu țigări.

La fața locului, au fost numărate 900 pachete cu țigări, diverse mărci, care urmau să ajungă ilicit în cele două orașe. Cercetați în cazurile date sunt doi cetățeni ai Marii Britanii și unul al Israelului, cu vârstele cuprinse între 40 și 51 de ani.

În prezent, cazurile sunt gestionate de către instituția vamală din cadrul Aeroport Internațional Chișinău.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4633 -0.0734%
USD USD 17.1929 -0.4182%
RUB RUB 0.2429 0.1237%
RON RON 4.0207 -0.0770%
UAH UAH 0.6382 -0.2501%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile