




Doi cetățeni de origine kurdă, locuitori din sud-estul Turciei, au prezentat polițiștilor de frontieră două permise de ședere cipriote falsificate. Cazul a fost înregistrat ieri, 23 august, în timpul efectuării controlului de frontieră la ruta Chișinău-Kiev.
Pentru formalitățile de control s-au apropiat doi bărbați de 24 și 38 de ani, care s-au legitimat în baza pașapoartelor eliberate de autoritățile din Turcia. În timpul verificării documentelor, dar și în discuție cu aceștia s-a aflat că urmează să ajungă în Cehia. Conform unor bănuieli rezonabile de existență a documentelor falsificate și în cooperare colegii din Biroul Migrație și Azil al MAI, polițiștii de frontieră au solicitat să prezinte acte care le-ar permite șederea legală într-un stat european.
În acest sens, bărbații au înmânat pentru control permise de ședere, care ar fi emise de autoritățile cipriote. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea acestora, s-a procedat la efectuarea de verificări suplimentare, polițiștii de frontieră constatând că nu îndeplinesc condițiile de formă şi fond ale unor acte autentice, acestea fiind falsificate.
Din cercetările primare s-a aflat că cei doi cetățeni turci ar fi fost ajutați de o persoană străină la perfectarea actelor contrafăcute, inclusiv la organizarea călătoriei acestora în Cehia.
Pe faptul celor depistate, ofițerii de investigație și ofițerii de urmărire penală din Aeroportul Internațional Chișinău continuă cercetările în vederea elucidării circumstanțelor și luării măsurilor legale ce se impun. Străinilor nu le-a fost autorizată trecerea frontierei de stat.
![]() |
EUR | 19.3318 | -0.2770% |
![]() |
USD | 17.4278 | -0.2861% |
![]() |
RUB | 0.2735 | -0.0731% |
![]() |
RON | 4.0444 | -0.3278% |
![]() |
UAH | 0.7347 | 0.2456% |
Vezi si alte valute |
„AUR” pentru R. Moldova și România. Un nou partid unionist s-a lansat în politică
Vlad Filat, pus în libertate de Judecătoria Ciocana! Ce a stat la baza deciziei
LIVE! Conferință de presă susținută de Vlad Filat și echipa de avocați
Șeful Procuraturii Anticorupție, despre eliberarea ex-premierului Vlad Filat
LIVE! Membrii CSM susțin un briefing de presă despre schimbările din sectorul justiției
LIVE! Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 5 decembrie 2019
LIVE! Ședința Parlamentului Republicii Moldova, din 12 noiembrie 2019
LIVE! Ședința Parlamentului Republicii Moldova, din 14 noiembrie 2019
(surse) Șeful Procuraturii Anticorupție se pregătește de o confruntare cu Stoianoglo?
LIVE! Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, susține o conferință de presă
Răspuns de președinte de țară: „De ce? ... De-atâta”. Este vorba despre Igor Dodon (VIDEO)