Logo Realitatea.md

Doi consăteni din Dubăsarii Vechi au sustras timp de o noapte 12 motociclete. Acum riscă până la 4 ani de închisoare

28 Mai 2020, 15:47 // Societate

Doi consăteni de 26 și 33 de ani, originari din satul Dubăsarii Vechi, au fost reținuți pentru 72 de ore în Izolatorul de detenție provizorie al Direcției de Poliție Chișinău, fiind bănuiți de furtul a 12 motociclete. Prejudiciul cauzat agentului economic de la care le-au sustras constituie 78.270 lei.

Embed:

Pe cazul dat, Poliția a fost sesizată pe data de 7 mai, de către un agent economic, comunicând că pe parcursul nopții din depozitul amplasat pe strada Băcioii Noi, au fost sustrase 12 motociclete.

La locul faptei s-a deplasat grupa operativă a Inspectoratului de Poliție Botanica, unde în cadrul documentării ofițerii de investigație și urmărire penală au stabilit că au fost sustrase două motociclete de model „Alpha Moto New RX”, 9 motociclete de model „Delta Moto CM48Q-B” și o mașină electrică pentru copii „JE-250″. Totodată, în cadrul cercetărilor experții criminaliști au constatat că indivizii au pătruns în depozit prin deteriorarea lacătului de la ușă.

Astfel, au fost dispuse un șir de măsuri speciale de investigație și urmărire penală pentru identificarea suspecților în săvârșirea infracțiunii. Urmare a măsurilor întreprinse, forțele de ordine au identificat și localizat suspecții în satul Dubăsarii Vechi, iar în urma perchezițiilor autorizate la domiciliul unuia dintre ei, au fost depistatate 9 motociclete. Acestea au fost ridicate de forțele de ordine.

În cadrul audierilor, suspecții și-au recunoscut vinovăția, comunicând că urmau să vândă motocicletele pentru a obține un profit.

În acest context a fost iniţiată o cauză penală pentru furt, infracțiune care conform legislaţiei în vigoare se pedepsește cu amendă în mărime de la 32.500 lei la 67.000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4633 0.0000%
USD USD 17.1929 0.0000%
RUB RUB 0.2429 0.0000%
RON RON 4.0207 0.0000%
UAH UAH 0.6382 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile