Logo Realitatea.md

Doi procurori, testați pozitiv cu COVID-19. Măsuri sporite de protecție pentru restul colectivului

02 Iunie 2020, 10:01 // Actualitate
Doi procurori din cadrul Procuraturii Generale au fost testați pozitiv cu COVID-19. Informația a fost oferită de către Procuratura Generală prin intermediul unui comunicat de presă.

„Starea celor două persoane este bună, ele fiind în izolare la domiciliu, sub supravegherea medicilor, iar revenirea lor la muncă va fi permisă doar la prezentarea rezultatelor negative ale testului la COVID-19”, se arată în comunicatul PG.

În context, Administrația Procuraturii Generale a dispus măsuri sporite de protecție pentru restul colectivului, fiind verificați toți angajații care au intrat în contact cu persoanele infectate, având în vedere necesitatea autoizolării acestora.

Amintim că ieri, Procuratura Generală a anunțat că șase procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție au fost diagnosticați cu COVID-19. Astfel a fost luată decizia ca timp de o săptămână Oficiul central al Procuraturii Anticorupție va activa într-un regim special, de la distanță.

Potrivit unui Ordin semnat de Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, în această perioadă va fi asigurată testarea organizată la COVID-19 a tuturor angajaților acestei procuraturi specializate.

În cursul acestei săptămâni, Oficiul central al Procuraturii Anticorupție va examina doar urgențele a căror amânare va fi în măsură să prejudicieze interesele justiției.

Vedeți și: Șase procurori anticorupție au fost diagnosticați cu COVID-19

Încă un angajat al Parlamentului, depistat pozitiv cu noul coronavirus. Despre cine ar fi vorba

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4633 -0.3436%
USD USD 17.1929 -0.7270%
RUB RUB 0.2429 0.8721%
RON RON 4.0207 -0.3692%
UAH UAH 0.6382 -0.8082%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile