Logo Realitatea.md

Doliu în lumea sportului. A decedat antrenorul de lupte libere, Nicolae Oriol

22 August 2020, 17:36 // SPORT

La 21 august 2020 s-a așternut doliu în lumea sportului prin stingerea din viață a redutabilului antrenor de lupte libere Nicolae Oriol, anunță Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Născut la data de 10 februarie 1947 în s. Crețoaia, r-nul Anenii Noi, Nicolae Oriol devine „Maestru în Sport” în anul 1966. Este multiplu Campion Național, medaliat cu argint la Spartachiada Popoarelor din URSS în anul 1971, multiplu premiant al Asociației URSS „Rezervele de Muncă”.

Deținător al titlului „Antrenor Emerit” al Republicii Moldova, în perioada sa de activitate ca antrenor principal de lot a pregătit multipli premianți la Campionatele Mondiale și Europene și participanți la Jocurile Olimpice.

Pentru aportul adus în educarea și pregătirea sportivilor de performanță i-au fost conferite următoarele distincții de stat: Ordinul „Trudovoi Slavî” – 1986; Titlul „Om Emerit” – 1996; Medalia „Meritul Civic” – 2001; Ordinul „Gloria Muncii” – 2006; Ordinul Republicii – 2012; Premiul Național în domeniul sportului – 2014.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5385 -0.5249%
USD USD 16.6888 0.1717%
RUB RUB 0.2181 -0.1831%
RON RON 4.0133 -0.7125%
UAH UAH 0.5921 0.2200%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile