Logo Realitatea.md

Donald Trump a cerut Curţii Supreme să blocheze înrolarea în armată a persoanelor transgen

14 Decembrie 2018, 17:07 // În lume

Preşedintele american Donald Trump a cerut joi Curţii Supreme să autorizeze blocarea temporară a recrutării în armată a persoanelor transgen. Administraţia SUA a argumentat că politica de deschidere faţă de aceste persoane lansată de predecesorul său democrat Barack Obama creează "un mare risc pentru eficacitatea şi puterea letală a militarilor", relatează agerpres.ro.

Foto: ziuaveche.ro

Fosta administraţie a prevăzut ca armata americană să înceapă să primească în rândurile ei recruţi transgen de la 1 iulie 2017, termen pe care administraţia Trump a decis să îl amâne pentru 1 ianuarie 2018.

În final, totuși, s-a decis renunţarea completă la această politică, invocând, într-o salvă de mesaje pe Twitter, "costul medical enorm" şi "perturbările" pe care le-ar presupune.

Ulterior, decizia lui Trump a fost invalidată prin mai multe hotărâri judecătoreşti, iar persoanele transgen s-au putut înrola în forţele armate ale SUA începând de la 1 ianuarie a.c..

În februarie însă, ministrul apărării, Jim Mattis, a propus o versiune "corectată" a interdicţiei prin care persoanelor transgen fără intervenţii pentru schimbarea sexului la activ să poată servi sub drapelul SUA, dar în conformitate cu sexul lor biologic, celelalte fiind excluse.

Şi această nouă politică a fost suspendată, în septembrie, de judecători federali care au apreciat că este "similară" celei precedente. Administraţia a făcut apel, cerând Curţii supreme să se sesizeze. În aşteptarea unei decizii în acest sens a instanţei supreme, executivul i-a cerut joi acesteia să suspende de urgenţă hotărârile luate până acum de judecătorii federali, pentru că, în caz contrar, respectivele hotărâri "vor rămâne în vigoare cel puţin un an şi poate până în 2020, or armata nu poate fi obligată să menţină atât de mult timp o politică pe care o consideră contrară intereselor ţării".

Deşi nu există cifre oficiale, se estimează că în armata americană sunt în prezent între 1.320 şi 15.000 de persoane transgen, din totalul de 1,3 milioane de militari activi.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5946 -0.7205%
USD USD 17.1423 0.1472%
RUB RUB 0.2555 -0.0391%
RON RON 4.1855 -0.8034%
UAH UAH 0.6088 -0.0657%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile