Logo Realitatea.md

Donație pentru supraviețuitorii atentatului de la Nisa! Leonardo DiCaprio va da o sumă importantă pentru familiile victimelor

22 Iulie 2016, 22:05 // Life

Actorul Leonardo DiCaprio va dona o sumă importantă, ce n-a fost încă divulgată, pentru supravieţuitorii şi familiile victimelor atentatului terorist de la Nisa, petrecut pe 14 iulie, soldat cu moartea a 84 de persoane, relatează site-ul revistei de cinema Première, informează Mediafax.ro.

Foto: laweekly.com

Actorul care a fost recompensat în 2016 cu premiul Oscar pentru rolul din filmul "The Revenant" a organizat miercuri seară gala anuală a fundaţiei sale de caritate şi ecologie în sudul Franţei.

La gală Leonardo DiCaprio a anunţat că va vărsa o parte dintre banii strânşi de fundaţia sa către organzaţia "Give for France", un program creat de Fondation de France pentru sprijinirea financiară a supravieţuitorilor şi familiilor victimelor atentatului terorist de la Nisa, petrecut pe 14 iulie, soldat cu moartea a 84 de persoane.

Ca în fiecare an, Leonardo DiCaprio a invitat o pleiadă de staruri hollywodiene la gala fundaţiei sale ecologice, care se ocupă de prezervarea mediului înconjurător şi luptă împotriva schimbărilor de climă. Noul actor fetiş al regizorului Martin Scorsese a adunat 900 de invitaţi pe domeniul Bertaud-Belieu de Gassin din împrejurimile oraşului Saint Tropez. Arnold Schwarzenegger, Marion Cotillard, Penelope Cruz, Kate Hudson, Bono, Jonah Hill, Tobey Maguire, Charlize Theron, Edward Norton, Robert de Niro, Bradley Cooper şi Mariah Carey au fost la petrecerea lui Leo DiCaprio.

Chris Rock, Andrea Bocelli, Lana Del Rey şi The Weeknd au susţinut recitaluri pe scenă. Păstrând tradiţia, actorul a invitat şi mai multe modele la această gala unde glamour-ul şi generozitatea s-au împletit desăvârşit.

Fundaţia Leonardo DiCaprio a bătut de curând recordurile în materie de fonduri strânse, după ce a adunat 45 de milioane de dolari în conturile deschise. Actorul şi-a scos la licitaţie obiecte personale, prin care un ceas Rolex, butonii de manşete, pe care i-a purtat în seara decernării premiilor Oscar, dar şi un sejur de şapte zile în conacul său din Palm Springs.

Prietenii săi au licitat şi ei la rândul lor: doritorii pot licita, astfel, pentru şapte zile pe platourile de filmare ale unei pelicule regizate de Scorsese, pentru o seară cu Mariah Carey, un mic-dejun cu Margot Robbie, sau pentru motocicleta Harley-Davidson a lui Schwarzy.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 21.0773 -0.1644%
USD USD 17.5169 0.4496%
RUB RUB 0.2376 1.8868%
RON RON 4.3227 -0.1732%
UAH UAH 0.6272 0.5450%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile