Logo Realitatea.md

Dorin Chirtoacă comentează noua gheretă din centrul capitalei: ”Nu arată rău, dar este un magazin în toată legea”

01 Septembrie 2015, 12:34 // Societate

Subiectul privind amplasarea gheretei de lângă scuarul liceului „Gheorghe Asachi” din capitală a fost discutat în cadrul ședinței Primăriei de astăzi. Edilul capitalei, Dorin Chirtoacă, a menționat că ghereta nu arată rău față de celelalte care au fost instalate până acum în mun. Chișinău. Cu toate acestea, el a dispus ca această să fie mutată cu un metru, unde este mai puțin aglomerat. 

Foto: facebook.com/vitalie.sprinceana

”Asta nu e gheretă, e magazin în toată legea, chiar dacă e de mici dimensiuni, din materiale scumpe, geamuri termopan, aparat de aer codiționat, apă, canalizare. Ea nu arată rău, sincer, comparativ cu ceea ce avem este mare diferență. Potrivit legii, proprietarul nu a încălcat nimic. Dacă o să stea ca un os în gât, o să căutăm o soluție de strămutare în altă parte, unde e mai puțin aglomerat”, a spus Dorin Chirtoacă.

Mai mult, edilul capitalei a dispus semnarea unei dispoziții, potrivit căreia înlocuirea gheretelor sau a chioșcurilor să treacă procedura de autorizare, așa cum se face în cazul amplăsărilor noilor gherete.

”Rog semnarea unei dispoziții ca înlocuirea gheretelor, chioșcurilor, tonetelor să treacă procedura de amplasare sau reamplasare. Nu ăsta este scopul să înlocuim gheretele vechi cu altele noi”, a adăugat Chirtoacă.  

Unitatea de comerț avea toate actele pregătite încă din luna ianuarie a acestui an.

Realitatea.md amintește că recent, o nouă gheretă a fost amplasată la intersecția străzii Pușkin și 31 august 1989 din centrul capitalei. Ulterior, viceprimarul Nistor Grozavu, a declarat în cadrul ședinței Primăriei, că nu a fost autorizată instalarea gheretei din fața Liceului Teoretic ”Gheorghe Asachi”. 

Primarul Dorin Chirtoacă, despre apariția noii gherete din centrul capitalei: ”Este o problemă”

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 21.3153 -0.0047%
USD USD 17.9347 -0.1848%
RUB RUB 0.2323 -0.1290%
RON RON 4.3312 -0.0669%
UAH UAH 0.6426 -0.1709%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile