Logo Realitatea.md

Dosar penal pe cazul accidentului de la Buiucani! Șoferița a făcut închisoare pentru un alt accident și are 43 de contravenții rutiere

01 Octombrie 2019, 12:29 // Actualitate

Pe cazul accidentului rutier produs în după-amiaza zilei de ieri în sectorul Buiucani a fost deschis un dosar penal pentru încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, soldat cu decesul unei persoane, iar dacă va fi găsită vinovată, riscă de la 3 la 7 ani de închisoare cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Șoferița care este bănuită de producerea accidentului a fost condamnată penal de câteva ori la amendă, precum și închisoare pe un termen de jumătate de an în penitenciarul de la Rusca, într-un dosar ajuns până la Curtea Supremă de Justiție, iar în ceea ce ține de tragerea la răspundere contravențională, în perioada 2010-2018 pe numele suspectei au fost întocmite 43 de procese verbale contravenționale.

Detaliile au fost scoase la iveală de către responsabili din cadrul Poliției Naționale în cadrul unei conferințe de presă.

Astfel, potrivit șefului interimar al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Balan, șoferița suspectată de producerea accidentului rutier a fost trasă la răspundere penală de cinci ori, prima dată în decembrie 2010, fiind eliberată de răspundere penală și amendată cu 2.000 de lei, pe care a achitat-o. A doua oară, aceasta a fost trasă la răspundere pentru o faptă comisă la 16 mai 2010, fiind depistată la volanul unui BMW X5 în stare de ebrietate sancțiune contravențională, iar într-un final s-a ales cu o amendă de 3.000 de lei, pe care, la fel, a achitat-o.

În ultima zi a anului 2016, la 31 decembrie, aceasta a fost stopată pe strada 31 august din Orhei, fiind la volanul automobilului care ieri a fost implicat în accident, șoferița a fost prinsă în stare de ebrietate, având o concentrație de alcool în sânge de 0,88 mg/l. Atunci, pentru conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică a fost condamnată la un termen de închisoare pentru patru luni, cu amânarea pedepsei pe un termen de 3 ani.

Însă, în 2017, fiind la volanul aceluiași automobil, în timpul deplasării șoferița a comis ciocnirea cu un alt mijloc de transport. Și atunci s-a stabilit că era în stare de ebrietate și nici nu avea permisul de conducere. Astfel, în iulie 2018 șoferița a fost recunoscută vinovată și condamnată la un termen de patru ni de închisoare cu executarea pedepsei, iar prin cumul de pedepse (pentru fapta de la Orhei) i-a fost stabilit un termen de închisoare pe un termen de șase luni.

Aceasta a contestat pedeapsa la Curtea de Apel Chișinău, apelul fiind respins ca nefondat. Contestată la Curtea Supremă de Justiție, în decembrie 2018, CSJ a declarat inadmisibil recursul. Astfel, tânăra a executat pedeapsa în instituția penitenciară de la Rusca, fiind eliberată pe 4 ianuarie 2019.

În partea ce ține de tragerea la răspundere contravențională, în perioada 2010-2018 pe numele suspectei au fost întocmite 43 de procese verbale contravenționale, cele mai multe din categoria - conducerea fără centură (8 cazuri), ignorarea indicatoarelor de sens obligatoriu (5 cazuri), generarea situației de accident rutier (4 cazuri), depășirea vitezei (2 cazuri), accident minor (2 cazuri), conducerea în stare de ebriertate alcoolică (2 cazuri), conducerea automobilului fără revizie tehnică (2 cazuri), părăsirea locului accidentului (un caz), în lipsa permisului de conducere (un caz) etc.

În cazul accidentului de ieri, deocamdată nu se cunoaște dacă aceasta era în stare de ebrietate. Aseară, aceasta a fost operată și se află în stare gravă. Totodată, au fost preluate mostrele biologice (sânge și urină), iar azi dimineață a fost dispusă expertiza pentru a stabili acest fapt, rezultatele urmând a fi prezentate pe parcursul zilei de mâine.

Persoana decedată, pasagerul care se afla în automobilul de model Porsche Cayenne, acesta este un bărbat, a.n. 1986, iar legătura pe care o avea cu șoferița născută în 1985, urmează a fi stabilită.

În urma impactului, inițial au fost internate 18 persoane, iar la 17:00 numărul acestora a crescut până la 28 de persoane, inclusiv doi copii care au fost transpotrați la Spitalul de Copii „Valentin Ignatenco”. Pe parcursul serii, doar zece pacienți au rămas internați, ceilalți fiind eliberați la domiciliu pentru continuarea tratamentului ambulator.

Imediat după accident, la fața locului au intervenit cinci autospeciale și 21 de angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care au acordat asistență atât organelor de poliție, cât și instituțiilor medicale.

Conform declarațiilor unor martori, până la deconectarea acumulatorului automobilului Porsche Cayenne acele vitezometrului indicau viteza de 130 km/h. Aceste informații însă nu pot deocamdată fi confirmate oficial, din preajmă fiind preluate imaginile surprinse de camerele de supraveghere. Totodată, intersecția dintre bd. Alba-Iulia cu str. Onisifor Ghibu nu este calificată ca una cu risc sporit de producere a accidentelor rutiere. În acest an, acolo au fost înregistrate doar două accidente rutiere.

CITEȘTE ȘI:

(VIDEO) Șoferița Porsche-ului, alt caz: Dă într-o mașină, fuge de la locul accidentului, după care dărâmă un gard

Scandal pe internet, după accidentul de la Buiucani. S-a postat un video mai vechi cu șoferița Porsche-ului în stare de ebrietate

(FOTO) Detalii noi cu privire la accidentul grav din sectorul Buiucani cu implicarea unui troleibuz. Cine este victima

(VIDEO/update) Accident de groază în capitală: Oameni răniți, după ce un troleibuz a fost proiectat în ei

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3666 0.0822%
USD USD 17.3964 -0.1028%
RUB RUB 0.2719 -0.0735%
RON RON 4.0719 0.0590%
UAH UAH 0.6935 -1.2952%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile