Logo Realitatea.md

Dosarul Depoului de Locomotive Bălți: Toate cele opt persoane implicate, în arest preventiv!

26 Aprilie 2019, 09:34 // Societate

Judecătorii de instrucție s-au pronunțat joi pe marginea demersurilor procurorilor privind aplicarea măsurilor preventive asupra învinuiților în dosarul Depoului de Locomotive Bălți ÎS ”Calea Ferată din Moldova”. Procurorii au cerut aplicarea măsurilor preventive pe un termen de 30 de zile în privința celor opt persoane învinuite. 

Astfel, judecătorii de instrucție s-au expus în privința șefului de post din cadrul Inspectoratului de Poliție Fălești al IGP, acestuia fiindu-i aplicată măsura de arest preventiv pentru 30 de zile. 

Cât îl privește pe șeful adjunct al Depoului de Locomotive Bălți, magistrații au admis parțial demersurile procurorilor și l-au plasat în arest preventiv pentru 20 de zile, luând în calcul vârsta înaintată a acestuia și problemele cardiologice cu care se confruntă. 

Totodată, în privința unuia dintre mecanicii învinuiți în dosarul Depoului de Locomotive Bălți, a fost admis parțial demersul procurorului, fiindu-i aplicată măsura preventivă arest la domiciliu pe un termen de 30 de zile. Asta în condițiile în care îl are în grijă pe tatăl său țintuit la pat, dar și pe sora mare declarată incapabilă de exercițiu de către instanța de judecată.

Un alt mecanic își va petrece și el următoarele 30 de zile în arest preventiv. Iar al treilea mecanic, învinuit în Dosarul Depului de Locomotive Bălți, judecătorul a admis parția demersul procurorului, aplicându-i măsura preventivă - arest pentru 20 de zile, și cel de-al patrulea mecanic implicat în dosar va sta 30 de zileîn arest preventiv.

Unul dintre cumpărătorii învinuiți în dosar va stat în arest preventiv pentru 20 de zile, judecătorii au admis parțial demersul procurorului, pentru că învinuitul ar avea probleme cardiologice. Al doilea cumpărător se va afla în arest la domiciliu în următoarele 30 de zile. Acesta și-a recunoscut vina și colaborează cu organul de urmărire penală.

 

CITEȘTE ȘI:

Furau motorină. Șefii știau, dar tăceau pentru bani. Schema de la Depoul de locomotive Bălți din cadrul CFM

Descinderi la Depoul de Locomotive Bălți, într-o cauză penală ce vizează delapidarea averii străine și corupere pasivă

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.3910 -0.4341%
USD USD 18.1998 0.0951%
RUB RUB 0.2832 0.2123%
RON RON 4.3158 -0.4888%
UAH UAH 0.6898 0.3054%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile