Logo Realitatea.md

Două mașini care staționau au luat foc noaptea trecută la Botanica! Versiunea preliminară: Ar fi fost incendiate - VIDEO

21 Februarie 2019, 10:10 // Societate

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI au intervenit noaptea pentru a stinge două autoturisme care au luat foc pe o stradă din sectorul Botanica al capitalei. Incendiul a pornit în timp ce cele două mașini, una de model Range Rover și alta de model Hyundai Accent, staționau.

Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat după ora 01:00. La fața locului a intervenit un echipaj de intervenție din cadrul Detașamentului salvatori și pompieri Botanica.

Pompierii au reușit să lichideze focul în aproximativ 20 de minute. În urma incendiului, au ars salonul și secțiunea motorului celor două automobile. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.

Potrivit versiunii preliminare înaintate de pompieri, mașinile ar fi fost incendiate. Toate circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior.

Potrivit IGSU, în ultimile 24 de ore salvatorii au intervenit în 41 situații de risc.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.8807 0.6664%
USD USD 16.9753 0.2238%
RUB RUB 0.2167 0.7907%
RON RON 4.0807 0.6735%
UAH UAH 0.5998 0.1837%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile