Logo Realitatea.md

Două minore din Ștefan Vodă au vrut să aprindă focul în sobă: Una dintre ele, transportată cu arsuri la spital

23 Octombrie 2018, 09:23 // Societate

O adolescentă de 15 ani s-a ales cu arsuri, după ce a încercat să dea focul în sobă. Cazul a avut loc în seara de 22 octombrie, în jurul orei 18.30, într-o gospodărie din satul Marianca de Jos din raionul Ștefan Vodă. 

Foto simbol: IGSU

Potrivit informațiilor preliminare, fata și sora sa de 13 ani au hotărât să aprindă focul în sobă în lipsa părinților, folosind benzină. În scurt timp, după ce au aprins un chibrit, lichidul s-a inflamat și i-a provocat primei arsuri de gradul I și II pe față și pe mâini.

În urma incidentului, ea a fost transportată de urgență la spitalul raional.

Din fericire, incendiu în locuință nu a avut loc. Actualmente, toate circumstanțele acestui caz urmează să fie stabilite.

Inspectoratul General pentru Situații de urgență (IGSU) al MAI avertizează despre respectarea regulilor antiincendiare: Nu aprindeți focul în sobe cu lichide ușor inflamabile!   

Citeste tot despre: arsuri, la spital, raionul Stefan Voda, sobă
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3137 0.0000%
USD USD 17.0729 0.0000%
RUB RUB 0.2568 0.0000%
RON RON 4.1402 0.0000%
UAH UAH 0.6145 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile