Logo Realitatea.md

Două persoane, reținute pentru trafic de droguri! Printre consumatori - un avocat care și-a recunoscut vina (VIDEO)

01 Aprilie 2019, 09:30 // Societate

Activitatea unui grup criminal specializat în creșterea, păstrarea și comercializarea drogurilor pe teritoriul capitalei și în suburbii a fost deconspirată de ofițerii de investigații ai Inspectoratului Național de Investigații (INI), în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale (PCCOCS).

Embed:

Pe parcursul documentării, au fost identificate mai multe  persoane care făceau parte din grupul criminal organizat,  ce aveau rolurile bine determinate.

Astfel, în urma acțiunilor întreprinse au fost identificate persoanele care comercializau, precum și mai multe persoane care procurau droguri pentru propriul consum.

La data de 25 martie, 2019, polițiștii și procurorii  au efectuat un șir de percheziții, la domiciliile  persoanelor implicate în schema infracțională, în urma cărora, au fost  ridicate droguri de tip marijuana, în cantități deosebit de mari.

Până la moment, au fost reținute două persoane, cu vârste cumprinse între 32 și 40 ani, față de care, la solicitarea procurorilor a fost aplicat arestul preventiv pe un termen de 30 zile.

Printre consumatorii de droguri a fost identificat și un avocat care și-a recunoscut vina și a predat benevol drogurile pe care le păstra asupra sa și în automobilul personal.

Dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, făptuitorii riscă pedeapsa sub formă de închisoare, pe un termen de la 7 la 15 ani.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7985 0.0000%
USD USD 17.8856 0.0000%
RUB RUB 0.2723 0.0000%
RON RON 4.1887 0.0000%
UAH UAH 0.7156 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile