


Au apărut noi detalii despre contraversata captură de 1.590.660 de euro depistată de vameșii de la Leușeni în cabina unui TIR, care intra în R.Moldova în sâmbăta Paștelui. Deschide.md a reușit să afle când autotrenul a părăsit ultima dată frontiera, dar și traseul pe care l-ar fi parcurs.
Așa cum relata sursa citată anterior, este vorba despre un TIR de model Mercedes Actros, înregistrat în R.Moldova cu numerele DES 991, ce aparține companiei Disofi-Trans SRL. La volanul vehiculului se afla V. Gurschi, un șofer în vârstă de 36 de ani.
Surse apropiate anchetei au comunicat că, ultima dată, Mercedes-ul a ieșit din R.Moldova pe 4 aprilie, fiind încărcat cu sticle cu vin de la Purcari pe care le-a transportat la București.
Din capitala României, TIR-ul a ținut drumul spre Galați, de unde ar fi preluat o încărcătură de fier de la fabrica de minerit și metal ArcelorMittal, iar în data de 8 aprilie s-ar fi deplasat spre orașul Brno, din Cehia, unde a ajuns peste șase zile, adică pe 14 aprilie.
Sursele mai spun că, după ce șoferul autocamionului nu a mai primit nicio solicitare de transportare, a pornit fără încăcătură spre R.Moldova. Pe 18 aprilie, în jurul orei 10:30, acesta a ajuns la Leușeni, acolo unde vameșii i-au și descoperit banii în valoare de 1.590.660 de euro.
Contactat telefonic, Ion Caracuian, șeful PCCOCS, nu a putut să confirme informația, însă a precizat că dispozitivul special care înregistrează traseul parcurs de TIR a fost supus unei expertize. Mai mult, susține că oamenii legii au deschis un dosar penal pentru tentativa de contrabandă a bunurilor, valoarea carora depășește 200 salarii medii lunare pe economie prognozate, iar procurorii au desfășurat mai multe măsuri speciale de investigații, inclusiv descinderi pe mai multe adrese. A evitat să spună numărul exact al perchezițiilor, adresele unde au avut loc, dar și persoanele care au fost vizate.
În prezent, în acest dosar figurează doar șoferul TIR-ului. Procurorii au contestat hotărârea primei instanțe de plasare a acestuia în arest la domiciliu. Îl vor în arest preventiv.
Rezultatele expertizei bancnotelor urmează să fie gata săptămâna viitoare. Totodată, șeful PCCOCS a mai adăugat că urmează să fie luată legătura cu autoritățile de peste Prut, iar ulterior să fie creat un grup comun de anchetă pentru elucidarea cazului.
![]() |
EUR | 21.1921 | 0.4579% |
![]() |
USD | 17.4521 | 0.2130% |
![]() |
RUB | 0.2364 | -0.1267% |
![]() |
RON | 4.3476 | 0.4482% |
![]() |
UAH | 0.6167 | 0.0324% |
Vezi si alte valute |
CCM pronunță decizia sesizării privind statutul limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova
Medicul moldovean Nicolae Glavan, supranumit „Om-Enciclopedie”, s-a stins din viață
Alexandru Slusari: Moldova este condusă de câteva grupări criminale și Doamne Ferește! dacă s-ar uni
(VIDEO) Fundația lui Navalnîi a publicat investigația despre „palatul lui Putin”
Morgenstern vine la Chișinău! Prețul unui bilet începe de la 400 de lei
Un oficial rus dă de înțeles Maiei Sandu cum poate fi „anulată” datoria Transnistriei pentru gaze
Manifest în fața Președinției, la sosirea președintelui României, Klaus Iohannis
Contul de Instagram al lui Renato Usatîi a fost spart. Ce apare acum pe el (FOTO)